S* B********* E********* S**
CreditorS***** R**** P*** C***** S*
DebitorAdmite cererea de încuviinţare a executării silite formulată de creditoarea SC BARRY&VLAD ENTERPRISE S.R.L., prin executor judecătoresc Dumitru Sahlian, împotriva debitorului Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A. Încuviinţează executarea silită a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 1681/12.10.2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a III-a Civilă în dosar nr. 16611/3/2010, pentru recuperarea sumei de 107.820,00 RON, la care se vor adăuga cheltuielile de executare, prin toate formele de executare prevăzute de lege. Autorizează pe creditoarea SC BARRY&VLAD ENTERPRISE S.R.L. să treacă la executarea silită a obligaţiei înscrise în titlul executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 1681/12.10.2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a III-a Civilă în dosar nr. 16611/3/2010. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 07.04.2014.
Incheiere finala dezinvestire din 07.04.2014