S***** M***** M*****
ReclamantD******* G******* R******** A F******** P****** P*******
PârâtRespinge contestaţia. Cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16 martie 2015, la Tribunalul Argeş - Secţia Civilă, complet specializat de Contencios Administrativ şi Fiscal.
Hotarare 320/2015 din 16.03.2015Admite cererea de amânare a judecării cauzei formulată de reclamant, prin apărător. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 16 februarie 2015, pentru când părţile au termenul de judecată în cunoştinţă, potrivit dispoziţiilor art. 229 alin. 1 din noul Cod de procedură civilă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 9 februarie 2015, la Tribunalul Argeş –Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal.
Incheiere de sedinta din 09.02.2015Încuviinţează pentru reclamant probele cu înscrisuri şi cu interogatoriul pârâtei. Încuviinţează pentru pârâtă proba cu înscrisuri. Emite adresă către pârâtă, cu menţiunea de a depune la dosar relaţiile solicitate de reclamant, respectiv: 1. Să comunice decizia sau orice alt act de preluare a DGFP Argeş de către DGRFP Ploieşti, având în vedere faptul că reclamantul a avut raporturi de serviciu cu DGFP Argeş şi prin urmare nu a fost încuno?tin?ată cu privire la noul angajator DGRFP Ploie?ti iar decizia de preaviz i-a fost emisă de acesta din urmă; 2. să depună structura organizatorică iniţială a serviciului în cadrul căruia lucra reclamantul; 3. să comunice în scris care au fost criteriile (normele) pentru care doar anumi?i func?ionari publici au primit decizii de preaviz respectiv, câţi funcţionari publici au primit decizii de preaviz; 4. să comunice structura organizatorică a serviciului în cadrul căruia lucra reclamantul, în urma emiterii deciziilor de preaviz; 5. să comunice structura organizatorică sau organigrama serviciului mai sus arătat din prezent; 6. să depună documentul care a stat la baza organizării concursului; 7. să depună numărul total al deciziilor de preaviz eliberate pentru Argeş şi dovada celor care au sus?inut concurs în concret în urma emiterii deciziilor; 8. să depună situa?ia preavizelor şi deciziilor de încetare a raportului de serviciu, emise pentru serviciul în cadrul căruia lucra reclamantul pe fiecare jude? în parte, în contextul în care în unele jude?e personalul acestor servicii nu a primit decizii de preaviz; 9- să depună documentul care atestă care anume dintre funcţionarii care au primit decizii de preaviz urmează să susţină concurs şi câţi au susţinut efectiv concurs şi ce s-a întâmplat cu cei care nu au susţinut concurs; 10. să depună la dosar dovada că în termenul legal urmează să susţin concurs pentru ocuparea postului respectiv, să depună dovada comunicării/afişării tematicii în termenul prevăzut de lege; 11. să comunice în scris câte posturi au rămas vacante după susţinerea examenului şi de ce au rămas vacante atâta timp cât s-a făcut opţiune pentru ocuparea lor. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 09 februarie 2015, pentru când se citează pârâta cu un exemplar al interogatoriului, cu menţiunea de a răspunde în scris, pe acelaşi exemplar, conform disp. art. 354 alin. 1 Cpc şi art. 355 alin. 1 Cpc. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Decembrie 2014, la Tribunalul Argeş –Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal.
Incheiere de sedinta din 16.12.2014