Dosar 8786/86/2014 din 29.12.2014

prelungire arestare preventivă propusă de DNA/DIICOT (art.234 NCPP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 8786/86/2014
Data dosar:
29.12.2014
Instanta:
Tribunalul Suceava
Departament:
Secţia penală
Obiect:
prelungire arestare preventivă propusă de DNA/DIICOT (art.234 NCPP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 29.12.2014 la ora 12:00

    Complet: C5 Urgente
  • admite cererea

    Admite propunerea formulată de Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Suceava. În temeiul disp. art. 236 rap. la art. 223 alin. 2 Cod procedură penală rap. la art. 202 alin. 1, 2, 3 şi 4 lit. e Cod procedură penală, dispune prelungirea pentru 30 de zile, începând cu data de 04.01.2015 şi până la data de 03.02.2015, inclusiv, a măsurii arestării preventive luată prin Încheierea nr. 283 din data de 05.12.2014, pronunţată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. 8395/86/2014, faţă de inculpatul: - BOTEZATU SAVEL-VIOREL, aflat în prezent în Arestul I.P.J. Suceava, faţă de care s-a pus în mişcare acţiunea penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de: influenţarea declaraţiilor, prev. de art. 272 Cod penal, ?antaj, prev. de art. 207 alin 1 şi 3 Cod penal rap. la art. 13 indice 1 din Legea nr. 78/2000, „prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor”, prev. de art. 181 alin.1 din Legea nr. 78/2000 şi complicitate la comiterea de către Borza Marilena a infracţiunii de „prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor”, prev. de art. 48 C. penal, rap la art. 181 alin.1 din Legea nr. 78/2000, toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal. În temeiul disp. art. 236 rap. la art. 223 alin. 2 Cod procedură penală rap. la art. 202 alin. 1, 2, 3 şi 4 lit. e Cod procedură penală, dispune prelungirea pentru 30 de zile, începând cu data de 04.01.2015 şi până la data de 03.02.2015, inclusiv, a măsurii arestării preventive luată prin Încheierea nr. 283 din data de 05.12.2014, pronunţată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. 8395/86/2014, faţă de inculpata: - B**** M*******, aflată în prezent în Arestul I.P.J. Suceava, faţă de care s-a pus în mişcare acţiunea penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de: „prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor”, prev. de art. 181 alin.1 din Legea nr. 78/2000, tentativă la comiterea infracţiunii de „prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor” prev. de art. 32 C. penal, rap la art. 181 alin.1 din Legea nr. 78/2000, influenţarea declaraţiilor, prev. de art. 272 Cod penal, sustragerea sau distrugerea de probe sau înscrisuri, prev. de art. 275 alin 1 Cod penal, toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal. Respinge, ca neîntemeiate, cererile formulate de inculpaţi, privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar sau cu măsura arestului la domiciliu. În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în 48 de ore de la comunicare pentru procuror şi pentru inculpaţi. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 29.12.2014, ora 14:10.

    Incheiere masuri preventive faza de UP 311/2014 din 29.12.2014

Flux dosar


Actualizare GRPD