Z***** A******
InculpatÎn baza art. 5 Cod penal cu referire la Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 pronunţată de Curtea Constituţională, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 371 din 20.05.2014, constată că legea penală mai favorabilă este Noul Codul penal. În temeiul art.337 alin.1 din Codul penal rap. la art. 61 alin. 1 şi alin. 4 lit. c din Codul penal, cu aplicarea art.396 alin.10 din Codul de procedură penală, condamnă pe inculpatul Z***** A****** (...) pentru săvârşirea infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, la 9000 lei amendă penală, echivalentul a 180 zile – amendă, cuantumul si numărul zilelor amendă fiind stabilite potrivit art.61 alin.2 şi alin.3 din Codul penal. În baza art. 67 alin. 1 rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice ?i de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În temeiul art. 63 din Codul penal, atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor neexecutării cu rea credinţă a amenzii penale stabilite, în sensul că neexecutarea cu rea credinţă, în tot sau în parte, a amenzii atrage de drept înlocuirea celor 180 de zile-amendă stabilite cu 180 de zile inchisoare. Prezenta hotărâre se va comunica la data rămânerii definitive Inspectoratului Jude?ean de Poliţie Ilfov – Brigada Rutieră care va proceda potrivit dispoziţiilor art. 97 alin. 5 din O.U.G. nr. 195/2002 Rep. În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă inculpatul la plata sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (urmărire penală şi instanţă). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată, în şedinţă publică, azi 21.04.2015.
Hotarare 129/2015 din 21.04.2015În baza art.391 alin.1 C.p.p. stabile?te pronun?area la data de 21.04.2015. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06.04.2015.
Incheiere de sedinta din 06.04.2015Admite cererea inculpatului de amanare a cauzei pentru angajarea unui aparator.
Incheiere de sedinta din 16.02.2015În baza art. 284 alin. 3 şi 5 Cod procedură penală admite, în parte, cererea petentului Zanfir Decian ?i, în consecin?ă, dispune reducerea cuantumului amenzii judiciare aplicate acestuia prin încheierea de şedinţă pronunţată la data de 12.01.2015 în dosarul penal nr. 8848/1748/2014 de către Judecătoria Cornetu de la 1.000 lei, la 500 lei. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuieli judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28.01.2015.
Incheiere de sedinta din 28.01.2015Citarea inculpatului cu mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 12.01.2015În baza art. 346 alin. 2 C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 3046/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu privind pe inculpatul Z***** A****** trimis în judecată, în stare de libertate, pentru infracţiunea prev.de art. 337 C.p., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Z***** A******. Stabileste termen de judecata la data de 12.01.2015, pentru cand va fi citat inculpatul. Prezenta se comunica Parchetului de pe langa Judecatoria Cornetu si inculpatului Z***** A******, conf. art.346 alin.1 – teza finala C.p.p. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu azi, 09.12.2014.
Incheiere camera preliminara din 09.12.2014