Dosar 8872/180/2014 din 17.06.2014

furtul calificat (art.229 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 8872/180/2014
Data dosar:
17.06.2014
Instanta:
Judecătoria Bacău
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
furtul calificat (art.229 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 09.04.2015 la ora 9:00

    Complet: Completul de judecată nr. 39
  • Soluţionare

    I ) Condamnă pe inculpatul B***** V*****, , sub aspectul săvârşirii infracţiunii de influenţarea declaraţiilor, prev. de art. 272 al. 1 C. pen. cu aplic. art. 41 al. 1 C. Pen.la pedeapsa de 2 ani închisoare În temeiul art 864 CPEN 1968 dispune revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere dispusă la pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin sent pen 333/2011 a Judecătoriei Bacău , definitivă la 19-05-2011 prin dec pen 523/2011 a Curţii de Apel Bacău , pe care o cumulează cu pedeapsa aplicată în cauză PEDEAPSĂ DE EXECUTAT – 5 ANI ÎNCHISOARE Interzice inculpatului drepturile prevăzută de art. 66 alin 1 lit. a şi b NCPEN în condiţiile şi pe durata prevăzută de art. 65 alin 3 NCPEN. În baza art. 404 alin. (4) lit. a) CPP. deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii pentru 24 de ore din data de 22-05-2014 şi a arestului preventiv de la 23-05-2014 până la 18-06-2014 inclusiv , precum şi a arestului preventiv de la 26-03-2015 la zi . În temeiul art. 399 alin 1 CPP menţine măsura arestării preventive a inculpatului . II ) Condamnă pe inculpatul B***** N******,,sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la influenţarea declaraţiilor, prev. de art. 47 C. pen., rap. la art. 272 al. 1 C. pen. la pedeapsa de 2 ani închisoare. Interzice inculpatului drepturile prevăzută de art. 66 alin 1 lit. a şi b NCPEN în condiţiile şi pe durata prevăzută de art. 65 alin 3 NCPEN. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bacău , la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. a C. pen. impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să urmeze un curs de calificare profesională În baza art. 93 alin. (3) NCPEN., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Bacău – Serviciul Public de Salubritate şi Spaţii Verzi Bacău sau în cadrul Primăriei Bacău – Căminul de Bătrâni Bacău , pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. În baza art. 404 alin. (4) lit. a) CPP. deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii 22-05-2014 şi a arestului preventiv de la 23-05-2014 până la 18-06-2014 inclusiv . În temeiul art 241 alin 1 lit b CPP constată încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar . III ) Condamnă pe inculpatul E***** C******* Ş*****, , pentru săvârşirea infracţiunii de influenţarea declaraţiilor prev. de art. 272 al. 1 C. pen., la pedeapsa de 2 ani închisoare . Interzice inculpatului drepturile prevăzută de art. 66 alin 1 lit. a şi b NCPEN în condiţiile şi pe durata prevăzută de art. 65 alin 3 NCPEN. În baza art. 404 alin. (4) lit. a) CPP. deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii din 15-07-2014 şi arestului la domiciliu de la 16-07-2014 până la 09-09-2014 inclusiv şi a arestului preventiv de la data de 23-02-2015 la zi . În temeiul art. 399 alin 1 CPP menţine măsura arestării preventive a inculpatului . În temeiul art. 16 lit. g CPP coroborat cu art. 231 alin 2 CPEN încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului E***** C******* Ş***** pentru săvârşirea infracţiunii furt calificat prevăzută de art. 228 al. 1 – 229 al. 1 lit. d CPEN . întrucât partea vătămată N*** D**** şi inculpatul s-au împăcat. În temeiul art 275 alin 2 lit d CPp obligă pe partea vătămată N*** D**** la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat . În temeiul art 274 alin 1şi 2 CPP obligă pe inculpaţii E***** C******* Ş***** , B***** N****** şi B***** V***** să plătească fiecare suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat Constată că inculpaţii au fost asistaţi de avocaţi aleşi Cu apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 09 - 04 - 2015

    Hotarare 575/2015 din 09.04.2015
  • Sedinta din data de 02.04.2015 la ora 9:00

    Complet: Completul de judecată nr. 39
  • Amână pronunţarea

    Amana pronuntarea in cauza la data de 09.04.2015

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.04.2015
  • Sedinta din data de 27.03.2015 la ora 9:45

    Complet: Completul de judecată nr. 39
  • Amână cauza

    Confirmă arestarea preventivă a inculpatului B***** V***** , măsură dispusă prin încheierea din 23-02-2015 a instanţei de judecată din cadrul Judecătoriei Bacău , pe o perioadă de 30 de zile , începând cu data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă 26-03-2015 până pe 24-04-2015 . şi executarea mandatului de arestare preventivă nr. 2 /UP/2015 , emis la data 23-02-2015 de către Judecătoria Bacău . În baza art. 275 alin. 3 CPP , cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Constată că inculpatul a fost asistat de avocat desemnat din oficiu. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru inculpat şi de la comunicare pentru procuror . Pronunţată în şedinţă publică astăzi 27-03-2015.

    Incheiere de sedinta din 27.03.2015
  • Sedinta din data de 26.03.2015 la ora 9:00

    Complet: Completul de judecată nr. 39
  • Amână cauza

    Amana judecarea cauzei la data de 02.04.2015, C39, ora 09.00, sala 17 ,

    Incheiere de sedinta din 26.03.2015
  • Sedinta din data de 05.03.2015 la ora 9:00

    Complet: Completul de judecată nr. 39
  • Încheiere

    În baza art.208 al.2 C.p.p. raportat la art.202 al.1,3,4 lit.e C.P.P. şi art.223 al.2 C.p.p, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului. E***** C******* Ş***** , , măsură dispusă prin încheierea instanţei din 23-02-2015. Menţine măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul E***** C******* Ş***** Cu drept de contestaţie în 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 05.03.2015, ora 16.30. Amana judecarea cauzei la data de 26.03.2015, C39, ora 09.00, sala 17, pentru cand se va cita martorul Balint cu mandat de aducere

    Incheiere de sedinta din 05.03.2015
  • Sedinta din data de 23.02.2015 la ora 9:30

    Complet: Completul de judecată nr. 39
  • Amână cauza

    I ) În temeiul art. 242 alin 3 CPP , coroborat cu art. 215 alin 7 CPP şi art 231 CPP , dispune înlocuirea măsurii controlului judiciar luat faţă de inculpatul B***** V***** , măsură dispusă prin încheierea din 18-06-2014 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Bacău , cu măsura arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile , începând cu data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă . În temeiul art. 230 alin 1 CPP dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare preventivă . II ) În temeiul art. 242 alin 3 CPP , coroborat cu art. 215 alin 7 CPP dispune înlocuirea măsurii controlului judiciar luat faţă de inculpatul E***** C******* Ş***** , măsură dispusă prin încheierea din 09-09-2014 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Bacău , cu măsura arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile , începând cu data de 23-02-2015 şi până la 24-03-2015 inclusiv . În temeiul art. 230 alin 1 CPP dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare preventivă . În baza art.275 alin. (3) CPP , cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Constată că inculpaţii au fost asistaţi de avocaţi aleşi. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 23-02-2015 ora 1030.

    Incheiere masuri preventive faza de judecata 2/2015 din 23.02.2015
  • Sedinta din data de 20.02.2015 la ora 11:30

    Complet: Completul de judecată nr. 39
  • Amână cauza

    Amana judecarea cauzei la data de 23.02.2015, C39, ora 09.00, sala 6

    Incheiere de sedinta din 20.02.2015
  • Sedinta din data de 09.02.2015 la ora 9:00

    Complet: Completul de judecată nr. 39
  • Amână cauza

    I) În temeiul art 208 Cpp revocă măsura controlului judiciar a inculpatului B***** V***** ,, măsură dispusă prin încheierea din 18-06-2014 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Bacău. II ) În temeiul art 208 Cpp revocă măsura controlului judiciar a inculpatului, B***** N******, măsură dispusă prin încheierea din 18-06-2014 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Bacău. III ) În temeiul art 208 Cpp revocă măsura controlului judiciar a inculpatului E***** C******* Ş***** ,măsură dispusă prin încheierea din 09-09-2014 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Bacău. Constată că inculpaţii au fost asistaţi de avocaţi aleşi . În baza art. 275 alin. (3) CPP cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la de la comunicare Pronunţată în şedinţă publică , azi 09-02-2015

    Incheiere de sedinta din 09.02.2015
  • Sedinta din data de 02.02.2015 la ora 12:00

    Complet: Completul de judecată nr. 39
  • Amână cauza

    Amana pronuntarea in cauza cu privire la verificarea legalitatii si temeiniciei controlului judiciar la data de 09.02.2015

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.02.2015
  • Sedinta din data de 29.01.2015 la ora 9:00

    Complet: Completul de judecată nr. 39
  • Amână cauza

    Amana judecarea cauzei la data de 05.03.2015, C39 , ora 09.00, sala 17, pentru audiere martori propusi

    Incheiere de sedinta din 29.01.2015
  • Sedinta din data de 04.12.2014 la ora 9:00

    Complet: Completul de judecată nr. 39
  • Amână cauza

    Admite cererea formulată de inculpaţii B***** N****** , B***** V***** şi ENĂŞEL ŞTEFAN , de modificare a obligaţiilor controlului judiciar stabilite prin încheierea judecătorului de drepturi şi libertăţi În baza art. 217 alin. (3) CPP cu referire la art. 215 alin. (8) şi (9) C. proc. pen., înlocuieşte obligaţia impusă inculpaţilor B***** N****** , B***** V***** şi ENĂŞEL ŞTEFAN de a nu părăsi localitatea , cu obligaţia de a nu părăsi ţara. În baza art. 215 alin. (3) CPP. atrage atenţia inculpaţilor că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care le revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Prezenta se comunică Serviciului de Supraveghere judiciară după rămânerea definitivă Constată că inculpaţii au fost asistaţi de apărători aleşi . Cheltuielile judiciare avansate de către stat în cauză rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 04 .12.2014, ora 12.00

    Incheiere de sedinta din 04.12.2014
  • Sedinta din data de 27.11.2014 la ora 9:00

    Complet: Completul de judecată nr. 39
  • Amână cauza

    Amana judecarea cauzei la data de 29.01.2015, C39, ora 09.00, sala 17, in vederea reaudierii martorilor ;i pentru a se depune note de probatorii

    Incheiere de sedinta din 27.11.2014
  • Sedinta din data de 23.10.2014 la ora 9:00

    Complet: Completul de judecată nr. 39
  • Amână cauza

    Amana judecarea cauzei la data de 27.11.2014, C39, ora 09,00, sala 17,

    Incheiere de sedinta din 23.10.2014
  • Sedinta din data de 16.10.2014 la ora 9:00

    Complet: Completul de judecată nr. 39
  • Amână cauza

    Amana judecarea cauyei la data de 23.10.2014, C 39, ora 09,00 sla 17 , pentru cans se va cita persoaqna vatamata cu mandat de aducere

    Incheiere de sedinta din 16.10.2014
  • Sedinta din data de 16.09.2014 la ora 9:00

    Complet: Completul de judecată nr. 39
  • Amână cauza

    În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 8500/P/2013 întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău , privind pe inculpaţii B***** V*****, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de influenţarea declaraţiilor, prev. de art. 272 al. 1 C. pen., cu aplic. art. 41 al. 1 C. Pen., - B***** N****** cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la influenţarea declaraţiilor, prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 272 al. 1 C. pen., - E***** C******* Ş*****, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat prev. de art. 228 al. 1 – 229 al. 1 lit. d C. pen. şi influenţarea declaraţiilor prev. de art. 272 al. 1 C. pen., cu aplic. art. 38 al. 1 C. pen.,, şi dispune începerea judecăţii , fiind respectate dispoziţiile art. 328 NCPP, a administrării probelor, respectiv a menţiunilor prev de art 286 NCPP , cu respectarea dispoziţiilor art. 114-123 din acelaşi cod, precum şi actelor de urmărire penală, respectiv a dispoziţiilor prev de art 305 , 309 , 321 NCPP. Acordă termen la 16-10-2014 ora 9 C 39 pentru când se vor cita părţile DEFINITIVĂ Pronunţată în cameră de consiliu azi 16-09-2014.

    Incheiere camera preliminara din 16.09.2014
  • Sedinta din data de 09.09.2014 la ora 10:00

    Complet: Completul de judecată nr. 39
  • Amână cauza

    În temeiul art 242 alin 3 CPP , dispune înlocuirea măsurii arestului la domiciliu luat faţă de inculpatul E***** C******* Ş***** , prin încheierea de şedinţă din data de 16-07-2014 a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Bacău ., cu măsura controlului judiciar , până la soluţionarea definitivă a cauzei. În baza art. 215 alin. (1) C.P.P impune inculpatului respectarea următoarelor obligaţii, pe durata măsurii: a) să se prezinte la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată judecătorul de cameră preliminară sau instanţa cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la Secţia 2 Poliţie, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; În baza art. 215 alin. (2) C.P.P. pe timpul controlului judiciar, impune inculpatului să respecte următoarele obligaţii: a) să nu depăşească limita teritorială a judeţului Bacău decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar; b) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme; c ) să nu se apropie de partea vătămată N*** D**** sau de martorii CALTIA VASILE ,DRAGOMIR MIHAIL OCTAVIAN ,COJOCARU VASILICĂ ,ROMAN CORNELIA ELISABETA şi nici să nu comunice cu aceştia direct sau indirect pe nici o cale . d) să nu comunice , direct sau indirect , pe nici o cale , cu inculpaţii B***** V***** şi B***** N****** . e ) să poarte permanent un sistem electronic de supraveghere . f ) să nu emită cecuri În baza art. 215 alin. (3) CPP atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Constată că inculpatul a fost asistat de avocat ales . În baza art. 275 alin. (3) CPP cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru inculpaţi şi de la comunicare pentru procuror. Pronunţată în camera de consiliu, azi 09-09-2014

    Incheiere camera preliminara din 09.09.2014
  • Sedinta din data de 14.08.2014 la ora 14:00

    Complet: Completul de judecată nr. 39
  • Amână cauza

    I ) În baza art.348 C.p.p. cu referire la art.207 C.p.p. constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestului la domiciliu a inculpatului E***** C******* Ş***** Menţine măsura arestării la domiciliu , luată faţă de acest inculpat prin încheierea de şedinţă din data de 16-07-2014 a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Bacău . Respinge cererea inculpatului de înlocuire a arestului la domiciliu cu măsura preventivă a controlului judiciar. Constată că inculpatul a fost asistat de avocat ales . Cheltuielile judiciare avansate de către stat în cauză rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în cameră de consiliu azi 14 .08.2014, ora 14.45.

    Incheiere camera preliminara din 14.08.2014
  • Sedinta din data de 27.06.2014 la ora 9:00

    Complet: Completul de judecată nr. 39
  • Amână cauza

    Admite cererea de îndreptare eroare materială formulată de inculpatul B***** V***** şi în consecinţă . Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul încheierii din data de 18-06-2014 a Judecătoriei Bacău , DEFINITIVĂ Pronunţată în cameră de consiliu azi 27-06-2014.

    Incheiere indreptare eroare materiala din 27.06.2014
  • Sedinta din data de 18.06.2014 la ora 10:00

    Complet: Completul de judecată nr. 39
  • Amână cauza

    I ) În temeiul art 242 alin 3 CPP , dispune înlocuirea măsurii arestului preventiv luat faţă de inculpatul B***** V***** , prin încheierea nr 39/23-05-2014 a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Bacău , cu măsura controlului judiciar , până la soluţionarea definitivă a cauzei. În baza art. 215 alin. (1) C.P.P impune inculpatului respectarea următoarelor obligaţii, pe durata măsurii: a) să se prezinte la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată judecătorul de cameră preliminară sau instanţa cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la Secţia 2 Poliţie, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; În baza art. 215 alin. (2) C.P.P. pe timpul controlului judiciar, impune inculpatului să respecte următoarele obligaţii: a) să nu depăşească limita teritorială a municipiului Bacău decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar; b) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme; c ) să nu se apropie de partea vătămată N*** D**** sau de martorii CALTIA VASILE ,DRAGOMIR MIHAIL OCTAVIAN ,COJOCARU VASILICĂ ,ROMAN CORNELIA ELISABETA şi nici să nu comunice cu aceştia direct sau indirect pe nici o cale . d) să nu comunice , direct sau indirect , pe nici o cale , cu inculpatul E***** C******* Ş*****. În baza art. 215 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. II ) În temeiul art 242 alin 3 CPP , dispune înlocuirea măsurii arestului preventiv luat faţă de inculpatul B***** N******, prin încheierea nr 39/23-05-2014 a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Bacău , cu măsura controlului judiciar , până la soluţionarea definitivă a cauzei. În baza art. 215 alin. (1) CPP. impune inculpatului respectarea următoarelor obligaţii, pe durata măsurii: a) să se prezinte la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată judecătorul de cameră preliminară sau instanţa cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la Secţia 2 Poliţie, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; În baza art. 215 alin. (2) CPP. pe timpul controlului judiciar, impune inculpatului să respecte următoarele obligaţii: a) să nu depăşească limita teritorială a municipiului Bacău decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar; b) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme; c ) să nu se apropie de partea vătămată N*** D**** sau de martorii CALTIA VASILE ,DRAGOMIR MIHAIL OCTAVIAN ,COJOCARU VASILICĂ ,ROMAN CORNELIA ELISABETA şi nici să nu comunice cu aceştia direct sau indirect pe nici o cale . d) să nu comunice , direct sau indirect , pe nici o cale , cu inculpatul E***** C******* Ş*****. În baza art. 215 alin. (3) CPP. atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Constată că inculpaţii au fost asistaţi de avocaţi aleşi . În baza art. 275 alin. (3) CPP cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru inculpaţi şi de la comunicare pentru procuror. Pronunţată în camera de consiliu, azi 18-06-2014

    Incheiere camera preliminara din 18.06.2014

Flux dosar


Actualizare GRPD