Ş*** G******
InculpatB****** V*****
Parte civilă SUCCESOR IN DREPTURI AI PĂRŢII VĂTĂMATERespinge cererea de schimbare a încadrării juridice, în sensul reţinerii circumstanţelor atenuante prev. la art.75 alin.1 lit.a Cod penal. În temeiul art.193 alin.2 Cod penal, cu aplic. art.5 Cod penal, condamnă pe inculpatul Ş*** G****** la o pedeapsă de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau alte violenţe (faptă din data de 19.05.2012). În baza art. 91 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform dispoziţiilor art.92 Cod pen. În baza art.93 alin.1 Cod pen., obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Tulcea, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin.2 lit.a Cod pen., impune inculpatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Tulcea sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin.3 Cod pen., stabileşte ca, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o durată de 60 zile, la nivelul Primăriei com.Chilia Veche, jud.Tulcea. În baza art.91 alin.4 Cod pen., se atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.96 Cod pen., privitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Respinge acţiunea civilă, ca nefondată. În temeiul art.398 raportat la art.274 alin.1 Cod proc.pen., obligă pe inculpatul Ş*** G****** la plata sumei de 450 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14.09.2015.
Hotarare 1118/2015 din 14.09.2015Amana pronuntarea cauzei la data de 14.09.2015
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.09.2015Acordă un nou termen de judecată in vederea audierii martorilor lipsă.
Incheiere de sedinta din 27.05.2015Acordă un nou termen de judecata in vederea administrarii probatoriului.
Incheiere de sedinta din 15.04.2015Respinge excepţia de nelegalitate a declaraţiilor martorului Iosif Ştefănuţ-Florin, din data de 12.11.2012. În baza art.346 alin.1 Cod proc.pen., constată legalitatea rechizitoriului nr.3066/P/2012 din data de 21.11.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea, legalitatea administrării probelor şi a actelor de urmărire penală . Dispune începerea judecăţii cauzei, privind pe inculpatul SPAC GEORGEL sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prev. de art.193 alin.2 Cod penal, cu aplic. art.5 Cod penal. Se citează inculpatul, partea vătămată/civilă şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi 19.02.2015.
Incheiere camera preliminara din 19.02.2015Amană pronunţarea cu privire la legalitatea actului de sesizare a instantei la data de 19.02.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.02.2015Acordă un nou termen de judecată pentru a da posibilitatea apărătorului părtii vătămate să-şi pregătească apărarea.
Incheiere de sedinta din 04.02.2015