S******* P**
InculpatÎn baza art. 386 Cod procedură penală dispune schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 în infracţiunea prevăzută de art. 336 Cod penal. În baza art. 336 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal şi art. 375 Cod procedură penală, condamnă inculpatul S******* P**, fiul lui Pal şi Elisabeta, la pedeapsa de: - 1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte 0,80 g/l alcool pur în sânge. În baza art. 83 Cod penal, amână aplicarea pedepsei de 1 an închisoare, pe durata unui termen de încercare de 2 ani. În baza art. 85 Cod penal, pe durata termenului de încercare inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Arad la datele fixate de acesta b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa c) să anunţe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea. d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor de existenţă. În baza art. 85 Cod penal, pe durata termenului de încercare inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: - să nu conducă autovehicule. În baza art. 83 alin. 4 Cod penal atenţionează pe inculpat să aibă pe viitor o conduită corespunzătoare. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 88 Cod penal privind revocarea amânării aplicării pedepsei, în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul de încercare sau în cazul neîndeplinirii cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere instituite or a obligaţiilor impuse. În baza art. 374 alin.1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 18 septembrie 2014.
Hotarare 2159/2014 din 18.09.2014Dispune începerea judecăţii şi stabileşte termen de judecată la data de 18.09.2014.
Incheiere camera preliminara 277 din 16.07.2014