I********* P********** J******** A**** - R*********** P*** P******
ReclamantU** C******** - R*********** P*** P*****
PârâtU** S**** - R*********** P*** P*****
PârâtO****** D* C******* S* P********** I*********
Pârâtrespinge acţiunea pentru lipsa calităţii procesuale active a reclamantei. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi 30 Ianuarie 2015, la Tribunalul Argeş –Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal.
Hotarare 91/2015 din 30.01.2015Încuviinţează proba cu înscrisuri, solicitată de părţi. Pune în vedere părţilor să depună toate înscrisurile, în copii certificate pentru conformitate cu originalul, pe care le deţin şi care au legătură cu obiectul pricinii. Prorogă discutarea admisibilităţii expertizei tehnice judiciare în specialitatea topografică, solicitată de pârâtele UAT CICANESTI şi UAT SUICI, după administrarea probei cu înscrisuri. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 30 Ianuarie 2015, pentru când părţile au termen în cunoştinţă şi se citează reclamanta cu copie de pe înscrisurilor depuse de către pârâta UAT CICANESTI, şi pârâtul O****** D* C******* S* P********** I********* cu copie de pe înscrisurilor depuse de către pârâta UAT CICANESTI, a întâmpinărilor depuse de pârâta UAT SUICI şi de pârâta UAT CICANESTI. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 Decembrie 2014, la Tribunalul Argeş, Secţia civilă, complet specializat contencios administrativ şi fiscal.
Incheiere de sedinta din 12.12.2014