Ş***** T****** E*****
InculpatÎn temeiul art. 396 alin. (1), alin. (4) şi alin. (10) NCPP, stabileşte pedeapsa de 8 luni închisoare în sarcina inculpatului Ş***** T****** E*****, , sub aspectul săvârşirii, la data de 16.08.2014, a infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. (1) NCP. În temeiul art. 83 alin. (1) NCP dispune amânarea aplicării pedepsei închisorii de 8 luni pe un termen de supraveghere de 2 ani stabilit potrivit art. 84 alin. (1) NCP de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul art. 85 alin. (1) NCP pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Tulcea, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 86 alin. (1) NCP, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Tulcea. În temeiul art. 404 alin. (3) NCPP, atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În temeiul art. 274 alin.(1) NCPP, obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat, în cuantum total de 300 lei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 12.03.2015.
Hotarare 363/2015 din 12.03.2015Amână pronunţarea
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.03.2015În temeiul art. 346 alin. (2) NCPP, constată legalitatea Rechizitoriului din data de 25.11.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea, legalitatea administrării probelor şi actelor de urmărire penală efectuate în dosarul nr. 3769/P/2014. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Ş***** T****** E*****, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe, prevăzută de art. 336 alin. (1) NCP. Fixează termen de judecată la data de 03.03.2015. Se citează inculpatul şi se solicită IPJ Tulcea eliberarea copiei cazierului judiciar actualizat al inculpatului Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi 27.01.2015.
Incheiere camera preliminara din 27.01.2015