S* T****** S**
PetentC******* N******* D* A********* Ş* D****** N******** S* - D*** C***
IntimatSC nr.1039 din 09.12.2014 Admite, în parte, plângerea contravenţională formulată de petenta TRIPLEX S.R.L, cu sediul în Novaci, sat Berceşti, nr.130, judeţul Gorj, având CUI RO6820620, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Gorj sub nr.J1820941994 în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R, reprezentată prin DIRECŢIA REGIONALĂ DE DRUMURI ŞI PODURI CLUJ, cu sediul în Cluj-Napoca, str. Decebal, nr. 128, jud. Cluj, împotriva procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria CJACI062PJ, nr. 1400000042, încheiat la data 26 iunie 2014, de un agent constatator din cadrul intimatei. Dispune modificarea procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria CJACI062PJ, nr. 1400000042, încheiat la data 26 iunie 2014, de un agent constatator din cadrul intimatei, în sensul schimbării sancţiunii contravenţionale aplicate în cuprinsul acestuia din „Amendă în cuantum de 3000 lei” în „Avertisment”. Menţine celelalte prevederi ale procesului verbal atacat. Atrage atenţia petentei asupra pericolului social al faptei săvârşite privind utilizarea reţelei de drumuri naţionale fără a deţine rovinietă valabilă, şi îi recomandă ca pe viitor să respecte dispoziţiile O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeua de drumuri naţionale din România, cu modificările şi completările ulterioare. Ia act că părţile nu au solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de apel, în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la sediul Judecătoriei Novaci. Pronunţată în şedinţa publică de azi, 09 decembrie.2014.
Hotarare 1039/2014 din 09.12.2014Amână pronunţarea la data de 09.12.2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.12.2014