B*** I**
Condamnat CondamnatÎn baza art. 279 C.pr.pen., îndreaptă omisiunea vădită din cuprinsul minutei Sentinţei penale nr. 214/20.03.2014 a Tribunalului Cluj în dosarul cu nr. 918/117/2014 în sensul că se va introduce un nou aliniat cu următorul conţinut: „Dispune anularea mandatului de executare a pedepsei emis anterior şi emiterea unui nou mandat conform prezentei” .În baza art. 275 alin. 3 CPP, cheltuielile judiciare avansate de stat cu ocazia soluţionării prezentei rămân în sarcina acestuia.Cu drept de contestaţie împreună cu fondul.
Incheiere indreptare eroare materiala din 02.04.2014În baza art. 23 din Legea nr. 255 din 2013 şi art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., admite contestaţia la executare formulată de către contestatorul BI aflat în prezent în Penitenciarul Gherla privind aplicarea legii penale mai favorabile şi în consecinţă: reduce pedeapsa de 15 ani închisoare aplicata prin Sentinţa penală nr. 121/12.02.2009 pronunţată de către Tribunalul Iaşi în dosarul cu nr. 7236/99/2008 , modificată prin Decizia penală nr. 86/18.06.2009 a CA Iaşi, definitivă prin Decizia penală 2981/22.09.2009 a ICCJ , pentru comiterea infracţiunii de viol prev. de art 197 al.1 şi 3 Codul penal din 1969, la maximul special de 12 ani închisoare, prevăzut de art. 218 al.3 lit. c C. pen.Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare.
Hotarare 214/2014 din 20.03.2014in vederea efectuarii unei adrese catre Penit. Gherla
Incheiere de sedinta din 07.03.2014administrare probe
Incheiere de sedinta din 21.02.2014