D***** A* G******* V*****
PetentAdmite propunerea făcută de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, din cadrul Penitenciarului Baia Mare, privind pe condamnatul D.G.V. deţinut în Penitenciarul Baia Mare în executarea pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 901/2013 a Judecătoriei Baia Mare şi, în consecinţă: Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 962/2013, emis de Judecătoria Baia Mare şi atrage atenţia acestuia asupra dispoziţiilor art. 61 Cod penal din 1969. Condamnatul îşi stabileşte domiciliul în Baia Mare, str. Energiei nr. 12, jud. Maramureş. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, inclusiv onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 100 lei, care se va vira din fondurile Ministerului Justiţiei către apărătorul desemnat din oficiu, av. Amzărescu Niţă Cristina. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 10.09.2014.
Hotarare 2016/2014 din 10.09.2014