Dosar 924/42/2014 din 29.12.2014

contestarea măsurii asigurătorii (art.250 NCPP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 924/42/2014
Data dosar:
29.12.2014
Instanta:
Curtea de Apel Ploiești
Departament:
Secţia Penală şi pentru cauze cu minori şi de familie
Obiect:
contestarea măsurii asigurătorii (art.250 NCPP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 23.01.2015 la ora 23:50

    Complet: 10DLPa
  • Încheiere

    Admite contestaţia formulată de inculpatul T***** N******, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Judecătoria Pătârlagele, privind măsura asiguratorie dispusă în dosarul de urmărire penală nr. 3/P/2013 al D.N.A- Serviciul Teritorial Ploieşti, în data de 18.12.2014. Dispune ca măsura asiguratorie a popririi să fie aplicată începând cu data de 19.12.2014 în cazul contului IBAN RO49RZBR0000060001838243 deţinut de T***** N****** la Banca Raiffeisen Bank SA numai asupra unei cote de 1/3 din veniturile sale salariale. Menţine măsurile asigurătorii asupra sumelor prezente şi viitoare obţinute de inculpat în celelalte conturi astfel cum au fost dispuse prin ordonanţa procurorului anterior menţionată. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţa din camera de consiliu, astăzi 23.01.2015.

    Incheiere finala dezinvestire din 23.01.2015
  • Sedinta din data de 21.01.2015 la ora 23:50

    Complet: 10DLPa
  • Amână pronunţarea

    Având nevoie de timp pentru a studia actele şi lucrările dosarului amână pronunţarea la data de 23 ianuarie 2015.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.01.2015
  • Sedinta din data de 15.01.2015 la ora 23:50

    Complet: 10DLPa
  • Amână cauza

    Amână cauza la data de 21 ianuarie 2015, ora 14,00, pentru a se solicita completarea relaţiilor înaintate de Raiffeisen Bank SA Bucureşti.

    Incheiere de sedinta din 15.01.2015
  • Sedinta din data de 07.01.2015 la ora 23:50

    Complet: 10DLPa
  • Amână cauza

    Amână cauza la data de 15 ianuarie 2015, ora 13,00, faţă de lipsa relaţiilor solicitate de la unitatea bancară Raiffeisen Bank SA Bucureşti.

    Incheiere de sedinta din 07.01.2015
  • Sedinta din data de 05.01.2015 la ora 23:50

    Complet: 10DLPa
  • Amână cauza

    Amână cauza la data de 07 ianuarie 2015, ora 14,00, faţă de lipsa contestatorului şi pentru a se solicita relaţii de la Raiffeisen Bank SA.

    Incheiere de sedinta din 05.01.2015
  • Sedinta din data de 30.12.2014 la ora 09:00

    Complet: 10DLPa
  • Amână cauza

    Amână cauza la data de 05 ianuarie 2015 S.1, faţă de lipsa dosarului de urmărire penală nr. 3/P/2013 al DNA- Serviciul Teritorial Ploieşti.

    Incheiere de sedinta din 30.12.2014

Flux dosar


Actualizare GRPD