G*** F*******
ReclamantG*** G*********
ReclamantS******** A****
PârâtS******** E*****
PârâtRespinge cererea de majorare a onorariului. Admite în parte cererea. Instituie servitute de trecere pe terenul deţinut de pârâţi în varianta II prezentată de expertul cauzei, ing. Negru Gheorghe, reliefată prin punctele de reper m-3-p-f-e-d-27-28-n-m, astfel cum a fost identificată prin schiţa anexă nr. 3A la completarea la raportul de expertiză (culoare galben), în dosar la fila 139. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Piteşti. Pronunţată în şedinţă publică azi 14.09.2016.
Hotarare 6310/2016 din 14.09.2016Amână pronunţarea la data de 14.09.2016. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi 07.09.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.09.2016Admite în parte obiecţiunile părţilor. Se reia adresa către exp. Negru Gheorghe în care i se va solicita să refacă schiţele, dar şi traseul servitu?ii în cele două modalităţi, cu piciorul ?i cu ma?ina, însă raportat la susţinerile părţilor privind accesul în camerele reclaman?ilor, sens în care i se vor comunica obiecţiunile ambelor părţi în copie, iar în cazul în care este necesară o nouă deplasare, urmează să fie făcută cu prezenţa părţilor şi cu citarea acestora. Se va amâna şi cererea expertului Negru Gheorghe pentru următorul termen în privinţa majorării a onorariului cu suma de 260 lei. Se reia citarea pârâtului Săvulescu Aurel. Amână judecarea cauzei ?i acordă termen la data de 07.09.2016, completul C3-1, sala 3, orele 0830, pentru când reclaman?ii ?i pârâta Săvulescu Emilia au termenul în cuno?tin?ă. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Mai 2016.
Incheiere de sedinta din 25.05.2016Admite cererea de amânare formulată de apărătorul reclamanţilor pentru studiul raportului de expertiză întocmit de exp. Negru Gheorghe. Se va amâna şi cererea expertului Negru Gheorghe pentru următorul termen în privinţa majorării a onorariului cu suma de 260 lei. Se va comunica în copie raportul de expertiză către părţi, prin citaţie. Se reia citarea pârâtului Săvulescu Aurel. Amână judecarea cauzei ?i acordă termen la data de 25.05.2016, completul C3-1, sala 3, orele 0830, pentru când reclaman?ii ?i pârâta Săvulescu Emilia au termenul în cuno?tin?ă. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Aprilie 2016.
Incheiere de sedinta din 27.04.2016Înlocuirea expertului Mihăilescu Florin Cristinel. Numeşte aleatoriu expertul Negru Gheorghe şi i se va emite adresă pentru efectuarea raportului, cu aceleaşi obiective. Se emite adresă către exp. Mihăilescu Florin Cristinel pentru a i se aduce la cunoştinţă că a fost înlocuită, cât şi în privinţa transferării onorariului şi către B.L.E.T. Argeş în acelaşi sens şi cu o copie a prezentei încheierii. Se reia citarea pârâtului S. A.. Amână judecarea cauzei ?i acordă termen la data de 27.04.2016, completul C3-1, sala 3, orele 0830, pentru când reclaman?ii ?i pârâta S. E. au termenul în cuno?tin?ă. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Februarie 2016.
Incheiere de sedinta din 10.02.2016Dispune sancţionarea expertului Mihăilescu Florin Cristinel, cu domiciliul în ......., jud. Argeş, având C.N.P. ........, cu amendă judiciară în cuantum de 200 de lei. Cu drept de reexaminare în ceea ce priveşte sancţiunea amendării, conform disp. art. 191 din C.proc.civ., în termen de 15 zile de la comunicare. Se reia adresa către exp. Mihăilescu Florin Cristinel ca-n precedent şi cu menţiunea că dacă nu va depune raportul cu citarea corectă a părţilor până la următorul termen, va fi înlocuit cu transferarea întregului onorariu. Se reia citarea pârâtului Săvulescu Aurel. Amână judecarea cauzei ?i acordă termen la data de 10.02.2016, completul C3-1, sala 3, orele 0830, pentru când reclaman?ii ?i pârâta Săvulescu Emilia au termenul în cuno?tin?ă. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Noiembrie 2015
Incheiere de sedinta din 25.11.2015Amână judecarea cauzei la data de 25 noiembrie 2015, Completul C3-1, sala 3, ora 08.30, pentru lipsa raportului de expertiză. Revine cu adresă către expertul desemnat în cauză pentru efectuarea expertizei, cu avertisment de amendă judiciară. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 Septembrie 2015.
Incheiere de sedinta din 30.09.2015Respinge excepţia perimării. Se emite adresă către exp. Mihăilescu Florin Cristinel în vederea efectuării raportului de expertiză cu obiectivele din încheierea de şedinţă din data de 17.09.2014, fila 52 verso, şi cu menţiunea achitării onorariului. Se comunică pârâţilor copie de pe cererea de reluare a judecăţii, cusută pe coperta dosarului, prin citaţie. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 30.09.2015, completul C3-1, sala 3, ora 0830, pentru când reclamanţii şi pârâta Săvulescu Emilia au termenul în cunoştinţă şi se citează pârâtul Săvulescu Aurel. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Mai 2015.
Incheiere de sedinta din 27.05.2015În baza disp. art. 242 din Noul C.proc.civ. suspendă judecata până la data la care reclamanţii vor achita onorariul expertului cauzei. Cu drept de recurs pe parcursul suspendării, ce se va depune la Judecătoria Piteşti. Pronunţată în şedinţă publică azi 29.10.2014.
Incheiere suspendare din 29.10.2014Încuviinţează probele solicitate de reclaman?i respectiv înscrisuri, interogatoriu ?i expertiză cu obiectivele indicate în scris de reclamanţi şi cu citarea părţilor, respectiv: 1. expertul să identifice şi să transpună în schiţă imobilul construcţie proprietatea reclamanţilor, situat în Piteşti, str. Egalităţii, nr. 40, jud. Argeş; 2. să identifice şi să transpună în schiţă partea dinspre calea publică a terenului proprietatea pârâţilor, situat la aceeaşi adresă de mai sus, astfel încât să evidenţieze în integralitate şi construcţia proprietatea reclamanţilor; 3. să precizeze dacă imobilul construcţie proprietatea reclamanţilor, compus din dormitor, bucătărie şi dependinţe reprezintă loc înfundat sau are ieşire directă la calea publică; 4. să menţioneze care este cea mai apropiată cale publică de imobilul construcţie proprietatea reclamanţilor; 5. să efectueze variante în care să propună o servitute de trecere cu piciorul pe terenul pârâţilor către construcţia proprietatea reclamanţilor, respectiv variante în care să propună o servitute de trecere cu autoturismul pe terenul pârâţilor către construcţia proprietatea reclamanţilor; 6. să evidenţieze aceste variante de servitute pe care le va întocmi, precizând de fiecare dată dimensiunile terenului pe care ar urma să fie construită servitutea (lungimea laturilor, suprafaţa totală a terenului afectat de servitute); 7. cu citarea părţilor la faţa locului. Fixează onorariu provizoriu în sumă de 800 lei în sarcina reclaman?ilor şi pune în vedere apărătorului reclamanţilor să depună dovada achitării onorariului la dosar la grefierul de şedinţă pentru emiterea adresei. Desemnează expertul topograf Mihăilescu Florin Cristinel, căruia i se va emite adresă după achitarea onorariului. Se vor emite adrese către exp. Mihăilescu Florin Cristinel pentru efectuarea expertizei şi către B.L.E.T. Argeş pentru comunicarea numelui expertului, după achitarea onorariului. Se reia citarea pârâţilor cu menţiunea prezentării la interogatoriu. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 29.10.2014, completul C7 camera de consiliu, sala 3, ora 0830, pentru când reclamanţii au termenul în cunoştinţă. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Septembrie 2014.
Incheiere de sedinta din 17.09.2014