B***** M*****
PetentB********* M*****
Intimat InculpatM**** G******
Apelant InculpatS* M****** B******* S** - P*** A************ B*** I** C******
Intimat Parte civilăÎn baza art. 279 raportat la art. 278 Cod procedură penală, înlătură omisiunea vădită din cuprinsul deciziei penale nr. 247/A din 28 aprilie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti-Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. 9491/288/2013, în sensul că, în loc de „Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia” se va trece: „Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, inclusiv onorariul avocatului desemnat din oficiu, în cuantum de 200 lei, care se avansează din fondul Ministerului Justiţiei”. Se vor face cuvenitele menţiuni la sfârşitul actului corectat. Definitivă.Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 mai 2014, la Curtea de Apel Piteşti - secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Hotarare completaredispozitiv din 12.05.2014Admite sesizarea. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul minutei deciziei penale nr.247/A/28.04.2014 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, astfel: La al şaselea paragraf al minutei se va menţiona „în baza art.48 rap. la art.244 ali.1 şi 2 C. penal” în loc de „ în baza art.244 alin.1 şi 2 C. penal”. La al nouălea paragraf în loc de „sentinţa penală nr.3022/04.10.2010 pronunţată de Judecătoria Craiova, definitivă prin neapelare” se va menţiona „ sentinţa penală nr.2322/04.10.2011, pronunţată de Judecătoria Craiova, definitivă prin nerecurare”. Totodată, la paragraful paisprezece se va menţiona în loc de „sentinţa penală nr.3222/2010 a Judecătoriei Craiova”, „ sentinţa penală nr.2322/04.10.2011 a Judecătoriei Craiova”. Potrivit disp. art.278 alin.3 C.p.p., despre îndreptarea efectuată se va face menţiunea la sfârşitul actului corectat. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 05 mai 2014, la Curtea de Apel Piteşti-secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Incheiere de sedinta din 05.05.2014Admite apelul declarat de inculpatul M**** G******, împotriva sentinţei penale nr.29 din data de 29.01.2014, pronunţată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, în dosarul nr.9491/288/2013. Desfiinţează în parte sentinţa penală atacată. Rejudecând, descontopeşte pedapsa rezultantă aplicată inculpatului M**** G****** de 6 ani închisoare, în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor înlăturând sporul. Face aplicarea art.5 din c. pen. În baza art.386 alin.1 schimbă încadrarea juridică a faptei, din infracţiunea prev.de art.26 rap. la art.215 alin.1,2,3 c. pen. anterior în infracţiunea prev. de art. 48 rap. la art.244 alin.1 şi 2 c.pen. În baza art.244 alin.1 şi 2 c.pen. condamnă pe inculpatul M**** G****** la 2 ani şi 6 luni închisoare. Constată că prin sentinţa penală nr.280/05.02.2014, pronunţată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin definitivă a fost admisă sesizarea Comisiei de evaluare din cadrul Penitenciarului Drobeta Turnu Severin, şi reduse potrivit art.6 alin.1 din c.p. pedepsele repuse în induvidualitatea lor în prezenta cauză şi anume: - pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.822/08.10.2010 pronunţată de Judecătoria Cluj Napoca, definitivă prin decizia penală nr.105/R/21.06.2011 a Curţii de Apel Cluj Napoca pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.26 rap. la art.215 alin1 şi 3 cu aplic. art.41 alin.2 c.pen. anterior la 3 ani pentru infracţiunea prev. de art.47 rap. la art.244 c.pen.; - pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.3022/04.10.2010 pronunţată de Judecătoria Craiova, definitivă prin neapelare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.208, art. 209 alin.1 lit.a, e c. cu aplicarea art.41 alin.2 c. pren. anterior la 3 ani închisoare pentru infracţiunea prev. de art.228 alin.1 c.pen.. Recontopeşte pedepsa stabilită în prezenta cauză cu pedepsele reduse precum şi cu celelalte pedepse repuse în individualitatea lor şi menţinute, astfel: - 2 ani şi 6 luni pedeapsă aplicată în prezenta cauză pentru infracţiunea prev. de art.48 rap. la art.244 alin.1 şi 2 c.pen.; - 3 ani închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 25 rap. la art.215 alin.1 şi 3 c.pen. anterior stabilită prin sentinţa penală nr.822/2010 a Judecătoriei Cluj Napoca, pedeapsă redusă conform art.6 alin.1 c.pen.; - 3 ani închisoare pentru infracţiunea prev. de art.25 rap. la art.215 alin.1 c.pen. anterior aplicată prin seninţa penală 822/2010 a Judecătoriei Cluj Napoca; - - 3 ani închsiaore pentru infracţiunea prev. de art.208, 209 alin.1 lit.a, e cu aplic. art.41 alin.2 c.pen. anterior stabilită prin sentinţa penală 3222/2010 a Judecătoriei Craiova, pedeapsă redusă conform art.6 alin.1 c.pen.; - 4 ani închiosare pentru infracţiune prev. de art.282 alin.1 cu aplic. art 41 alin.2 c.pen. şi art.320/1 alin.7 c.pen. anterior stabilită prin sentinţa penală nr.3014/2011 a Judecătoriei Craiova, definitivă prin decizia nr.1158 din 17.05.2012 a Curţii de Apel Craiova; - 4 ani închisoare pentru infracţiunea prev. de art.31 rap. la art.282 alin.2, cu aplic. art.41 alin.2 şi art.320/1 alin.7. c. pen. anterior – sentinţa penală 3014/2011, definitivă prin decizia nr.1158 din 17.05.2012 a Curţii de Apel Craiova; Menţine revocarea liberării condiţionate a restului de 786 de zile de închisoare, din pedeapsa de 3 ani închisoare astfel cum a fost redusă stabilită prin sentinţa penală 822/2010 a Judecătoriei Craiova. În baza art.36 alin.1, 33 lit.a şi 34 lit.b c.pen. anterior, urmează ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, la care adaugă sporul de 1 an închisoare, aplicat prin sentinţa penală 3014/29.11.2011 a Judecătoriei Craiova, în total pedeapsa principală rezultantă de 5 ani închisoare, precum şi pedeapsa complementară stabilită de prima instanţă a interzicerii dreptului prev. de art.64 lit.a teza a II-a şi lit.b Cod penal anterior, pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale. Anulează mandatul de executare a pedepsei închisoarii nr.297/2011 din 12.02.2014 emis conform sentiţei penale nr.280/2014 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin ca urmare a sesizării Comisiei de Evaluare din cadrul Penitenciarului Drobeta Turnu Severin şi emite un nou mandat conform prezentei hotărâri. Menţine în rest dispoziţiile sentinţei. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 aprilie 2014, la Curtea de Apel Piteşti-secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Hotarare 247/2014 din 28.04.2014Amânăpronuntarea la data de 24.04.2014
Incheiere de sedinta din 23.04.2014