U******* A************ T********** M*********** B**** P*** P******* M*********** B***** I** R**** S*********
ReclamantG***** A*****
PârâtI**** M*************
PârâtI**** P************
PârâtAdmite excepţia perimării invocată de instanţă din oficiu. Constată perimată judecarea cererii având ca obiect „pretenţii” formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Bacău în contradictoriu cu pârâţii Gorgoş Adrian, I**** M************* şi I**** P************. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare, cale de atac ce se depune la Judecătoria Bacău. Pronunţată în şedinţa publică din 16.10.2015.
Hotarare 5613/2015 din 16.10.2015În baza art. 242 C.pr.civ., instanţa suspendă judecarea cauzei civile formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Bacău în contradictoriu cu pârâţii G***** A*****, Iorga Mădălina Diana şi Iorga Petrut Cosmin pentru neîndeplinirea de către reclamantă a obligaţiilor stabilite în cursul judecăţii, în sensul de a indica dacă pârâtul a achitat suma restantă pentru anul 2011 şi dacă a achitat chiria pentru lunile ianuarie-aprilie 2012. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării. Cererea de recurs se va depune la Judecătoria Bacău. Pronunţată în şedinţă publică, azi 13.02.2014.
Incheiere suspendare din 13.02.2015In vederea administrarii probatoriului.T-13.02.2015
Incheiere de sedinta din 16.01.2015Pentru a se emite adresă către reclamant prin care să se solicite lămuriri cu privire la debitul datorat de pârât, se acordă termen de de judecată la data de 16.01.2015.
Incheiere de sedinta din 05.12.2014Avându-se în vedere lipsa de procedură cu pârătul pentru acest termen de judecată, pentru repetarea procedurii în mod legal, se acordă termen de judecată la data de: 05.12.2014
Incheiere de sedinta din 21.11.2014În temeiul dispoziţiilor art. 400 C. proc. civ., repune cauza pe rol în vederea legalei citări a pârâtului. Acordă termen de judecată la data de 21.11.2014
Incheiere de sedinta din 05.11.2014Amână pronunţarea la data de 05.11.2014.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 31.10.2014Amână pronunţarea la data de 31.10.2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.10.2014Repune cauza pe rol. Termen de judecattă la data de: 24.10.2014
Incheiere de sedinta din 12.09.2014