S*** I***
ReclamantS*** O*****
ReclamantS* V******** R****** S**
PârâtAdmite în parte cererea de chemare în judecată. Constată caracterul abuziv al clauzei prevăzute în art. 5.1 lit. a din Contractul de credit bancar nr. 0164572/30.09.2008. Obligă pârâta la restituirea către reclamanţi a sumei de 285,69 CHF, echivalentul în lei la cursul BNR din data plăţii, reprezenând comision de risc încasat în mod nelegal. Constată că actul adiţional nr. 1/29.10.2010 la contractul de credit nu produce efecte faţă de reclamanţi. Constată caracterul abuziv al clauzei prevăzute de art. 3 lit. d din condiţiile speciale, în consecinţă dispune eliminarea acesteia din contractul de credit bancar. Constată caracterul abuziv al clauzei prevăzute de art. 2 din Actul adiţional nr. 2/25.11.2011 la contractul de credit, eliminând astfel comisionul de administrare din marja de dobândă. Obligă pârâta la restituirea către reclamanţi a sumei de 2663,49 CHF, echivalentul în lei la cursul BNR din data plăţii, reprezentând contravaloarea dobânzii majorate cu valoarea comisionului de administrare începând cu 25.11.2011, data semnării actului adiţional nr. 2 la contractul de credit. Obligă pârâta la plata către reclamanţi a sumei de 3149,92 lei cu tiltu de cheltuieli de judecată.
Hotarare 1484/2014 din 03.12.2014Amână pronunţarea la 03 decembrie 2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.11.2014