A*** A****** B*********
InculpatConstată faptul că legea penală mai favorabilă este legea veche. În baza art.87 al.1 din OUG 195/2002 R rap. la art.5 NCP, cu aplicarea art.396 al.10 C.pr.pen., condamnă pe inculpatul A.A.B. pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peseta 0,80 g/l alcool pur în sânge, la pedeapsa de: - 1 (un) an şi 3 (trei) luni închisoare În baza la art.81 C.pen. rap. art.5 NCP dispune suspendarea condiţionată a pedepsei pe durata prevăzută de art.82 C.pen., stabilind 3 ani şi 3 luni, termen de încercare. În baza art.359 C.pr.pen. rap. art.5 NCP învederează inculpatului consecinţele dispoziţiile art.83 C.pen. pe durata executării pedepsei. În baza art.71 C.pen, interzice inculpatului drepturile prev.de art.64 lit.a teza II şi b C.pen. iar în baza art.71 al.5 C.pen., cu aplicarea art.5 NCP, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii le suspendă şi pe acestea. In baza art.274 al.1NCPP obligă inculpatul, să plătească suma de 400 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Hotarare 1578/2014 din 13.11.2014În baza art.346 alin.2 C.proc.pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul 247/P/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea privind inculpatul A.A.B. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul A.A.B. Fixează termen de judecată la data de 13.11.2014, C-5 P, ora 08.30, sala 65 cu citarea inculpatului.
Incheiere camera preliminara 183/2014 din 15.10.2014