S*** R*** A*****
PetentI************ D* P****** A* J******** A**** P***** P****** M******
IntimatAdmite în parte plângerea contravenţională formulată de petentul S.R.A. în contradictoriu cu intimatul I.P.J.A.– P.O.M., împotriva procesului verbal de contravenţie seria CP nr.6393070 încheiat la data de 24.03.2014. Anulează în parte procesul verbal de contravenţie seria CP nr.6393070 încheiat la data de 24.03.2014 în sensul înlăturării sancţiunii constând din amendă contravenţională în cuantum de 765 lei aplicată în conformitate cu disp.art.121 al.1 din HG nr.1391/2006 raportat la art.102 al.3 lit.e din OUG nr.195/2002 şi a măsurii complementare a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile. Menţine sancţiunea constând în avertisment aplicată în conformitate cu disp. art.147 al.1 din HG nr.1391/2006 raportat la art.101 al.1 pct.18 din OUG nr.195/2002. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, la Tribunalul Argeş. Cererea de apel se depune la Judecătoria Câmpulung. Pronunţată în şedinţă publică azi, 22 octombrie 2014.
Hotarare 1844/2014 din 22.10.2014Încuviinţează la solicitarea petentului proba cu înscrisuri. De asemenea, la solicitarea intimatului încuviinţează proba cu înscrisurile ataşate întâmpinării. În cadrul probei cu înscrisuri dispune adresă către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, prin intermediul căreia va solicita să comunice dacă pe DN 73 Câmpulung-Piteşti, la intrarea în localitatea Ţiţeşti, exista la data de 24.03.2014 amplasat indicator care să atenţioneze intrarea în localitate. Va dispune adresă şi către Primăria comunei Ţiţeşti cu conţinut similar, respectiv dacă pe DN 73 Câmpulung-Piteşti, la intrarea în localitatea Ţiţeşti, exista la data de 24.03.2014 amplasat indicator care să atenţioneze intrarea în localitate. În vederea administrării probelor încuviinţate, amână judecarea cauzei la 22.10.2014. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Septembrie 2014.
Incheiere de sedinta din 17.09.2014