B***** C*********
ReclamantB***** M****
ReclamantB***** I***
PârâtP******** L*****
PârâtP********* O*****
PârâtIa act că reclamantul B***** M****, a renunţat la capetele de cerere formulate după închiderea dezbaterilor, astfel: Nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între defuncta Buliga Eugenia şi cumnatul Prisacaru Constantin, care nu este parte în dosar, contract încheiat în 25.01.1995 cu privire la 1.600 mp deţinut de pârâta Pricop Lorica, fără ca acest contract să fie depus la dosar; Restabilirea situaţie anterioare încheierii contractului menţionat anterior; Anularea de drept a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între Prisăcaru Constantin şi Matei Ioan, fără a se men?iona alte date; Vânzarea suprafe?ele din pc 206/1, 207/1 şi 209. Admite, în parte, acţiunea având ca obiect „partajul bunurilor succesorale” formulată de reclamanţii B***** C********* şi B***** M**** în contradictoriu cu pârâţii B***** I***, P******** L*****, P********* O***** şi pârâta/reclamantă Ariton Mihaela. Admite cererea de intervenţie în interes propriu formulată de pârâta/reclamantă Ariton Mihaela. Constată deschisă succesiunea defunctului B***** M****, decedat la 12.04.2001, cu ultimul domiciliu în com. Avrămeni judeţul Botoşani. Constată că succesorii defunctei sunt: reclamant B***** C*********, având o cotă de 1/7 în calitate de fiu; reclamant B***** M****, având o cotă de 1/7 în calitate de fiu; pârât B***** I***, având o cotă de 1/7 în calitate de fiu; pârât Buliga Eugen, având o cotă de 1/7 în calitate de fiu; pârâta P******** L*****, având o cotă de 1/7 în calitate de fiică; pârâta P********* O*****, având o cotă de 1/7 în calitate de fiică; pârâta/reclamantă Ariton Mihaela, în calitate de nepoată de fiu predecedat Buliga Gheorghe, având o cotă de 1/7. Constată că masa succesorală rămasă după defunctul B***** M**** se compune din: terenurile înscrise în TP nr. 23.463/07.12.1993 emis pe numele Buliga Dumitru Mihai, astfel: - Suprafaţa de 20.000 m.p. teren arabil extravilan, situat în com. Avrămeni sat D. Cantemir jud. Botoşani, T. 10, pc. 227/15, cu vecinătăţi din TP; - Suprafaţa de 20.000 m.p. teren arabil extravilan, situat în com. Avrămeni sat D. Cantemir jud. Botoşani, T. 14, pc. 328/12, cu vecinătăţi din TP; - Suprafaţa de 22.187 m.p. teren arabil extravilan, situat în com. Avrămeni sat D. Cantemir jud. Botoşani, T. 14, pc. 328/4, cu vecinătăţi din TP; - Suprafaţa de 2.000 m.p. teren păşune extravilan, situat în com. Avrămeni sat D. Cantemir jud. Botoşani, T. 14, pc. 329/1, cu vecinătăţi din TP; - Suprafaţa de 5.813 m.p. teren intravilan, din care: Suprafaţa de 218 m.p. teren arabil intravilan, S. 13, pc. 205/2, Suprafaţa de 5102 m.p. teren arabil intravilan, S. 13, pc. 206, Suprafaţa de 109 m.p. teren livezi intravilan, S. 13, pc. 208, Suprafaţa de 384 m.p. teren curţi-construcţii intravilan, S. 13, pc. 207, cu vecinătăţi din TP. Constată că masa succesorală rămasă după defunctul B***** M**** se compune din: cota de 1/3 din terenurile de 4.000 mp intravilan şi 16.100 mp extravilan situate în com. Avrămeni sat Zoiţani jud. Botoşani, atribuite prin sent.civ. nr. 4181/08.07.1994 pronunţată de Judecătoria Botoşani în dos. nr. 10179/2002, rămasă definitivă şi irevocabilă prin dec.civ. nr. 47A/18.01.1995. ----- Constată deschisă succesiunea defunctei Buliga Eugenia, decedată la 25.05.2001, cu ultimul domiciliu în com. Avrămeni judeţul Botoşani. Constată că masa succesorală rămasă după defuncta Buliga Eugenia se compune din: cota de 1 din terenurile înscrise în TP nr. 23.461/08.04.2009 emis pe numele Buliga Alecu Eugenia şi Găluşcă Eleonora. Constată că succesorii defunctei sunt: reclamant B***** C*********, având o cotă de 1/7 în calitate de fiu; reclamant B***** M****, având o cotă de 1/7 în calitate de fiu; pârât B***** I***, având o cotă de 1/7 în calitate de fiu; pârât Buliga Eugen, având o cotă de 1/7 în calitate de fiu; pârâta P******** L*****, având o cotă de 1/7 în calitate de fiică; pârâta P********* O*****, având o cotă de 1/7 în calitate de fiică; pârâta/reclamantă Ariton Mihaela, în calitate de nepoată de fiu predecedat Buliga Gheorghe, având o cotă de 1/7. Constată deschisă succesiunea defunctei Găluşcă Eleonora, decedată la 05.04.1996, cu ultimul domiciliu în com. Avrămeni judeţul Botoşani. Constată că masa succesorală rămasă după defuncta Găluşcă Eleonora se compune din: cota de 1 din terenurile înscrise în TP nr. 23.461/08.04.2009 emis pe numele Buliga Alecu Eugenia şi Găluşcă Eleonora. Constată că succesor al defunctei este pârâtul Turtureanu Eugen. Admite cererea de intervenţie principală şi constată că pârâta/intervenientă Turtureanu Aurelia este succesor al defunctei Găluşcă Eleonora. Constată că terenurile cu suprafaţa totală de 63.400 mp înscrise în TP nr. 23.461/08.04.2009 emis pe numele Buliga Alecu Eugenia şi Găluşcă Eleonora, sunt: - Suprafaţa de 10.000 m.p. teren arabil extravilan, situat în com. Avrămeni sat D. Cantemir jud. Botoşani, T. 14, pc. 328/16, cu vecinătăţi din TP; - Suprafaţa de 12.400 m.p. teren arabil extravilan, situat în com. Avrămeni sat D. Cantemir jud. Botoşani, T. 14, pc. 328/59, cu vecinătăţi din TP; - Suprafaţa de 31.000 m.p. teren arabil extravilan, situat în com. Avrămeni sat D. Cantemir jud. Botoşani, T. 9, pc. 220/35, cu vecinătăţi din TP; - Suprafaţa de 1.000 m.p. teren păşune extravilan, situat în com. Avrămeni sat D. Cantemir jud. Botoşani, T. 14, pc. 329/5, cu vecinătăţi din TP; - Suprafaţa de 9.000 m.p. teren fâneţe extravilan, situat în com. Avrămeni sat D. Cantemir jud. Botoşani, T. 9, pc. 221/29, cu vecinătăţi din TP; - Suprafaţa de 1.600 m.p. teren intravilan, din care: Suprafaţa de 189 m.p. teren arabil intravilan, S. 13, pc. 209, Suprafaţa de 1167 m.p. teren arabil intravilan, S. 13, pc. 205/1, Suprafaţa de 244 m.p. teren curţi-construcţii intravilan, S. 13, pc. 204, cu vecinătăţi din TP. ----- Sistează starea de indiviziune astfel: 1. Atribuie definitiv reclamantului B***** M**** în deplină proprietate, paşnică folosinţă şi liniştită posesie: - Suprafaţa de 5.813 m.p. teren intravilan, din care: Suprafaţa de 218 m.p. teren arabil intravilan, S. 13, pc. 205/2, Suprafaţa de 5102 m.p. teren arabil intravilan, S. 13, pc. 206, Suprafaţa de 109 m.p. teren livezi intravilan, S. 13, pc. 208, Suprafaţa de 384 m.p. teren curţi-construcţii intravilan, S. 13, pc. 207, cu vecinătăţi din TP. - 2.000 mp extravilan, în pc 220/35 şi pc 221/29, respectiv lot. nr. 2 anexa A2; - 8.187 mp extravilan, în pc 328/4, respectiv lot. nr. 3 anexa A4; - 2.000 mp extravilan, în pc 227/15, respectiv lot. nr. 2 anexa A5. 2. Atribuie definitiv pârâţilor Turtureanu Eugen, Turtureanu Aurelia şi în deplină proprietate, paşnică folosinţă şi liniştită posesie, în indiviziune: - 20.000 mp extravilan, în pc 220/35 şi pc 221/29, respectiv lot. nr. 1 anexa A2; - 11.700 mp extravilan, în pc 328/16, pc 328/59 şi pc 329/5, respectiv lot. nr. 1 anexa A3; 3. Atribuie definitiv pârâtei P******** L***** în deplină proprietate, paşnică folosinţă şi liniştită posesie: - 18.000 mp extravilan, în pc 220/35 şi pc 221/29, respectiv lot. nr. 3 anexa A2; 4. Atribuie definitiv pârâtei/reclamantă Ariton Mihaela în deplină proprietate, paşnică folosinţă şi liniştită posesie: - 11.700 mp extravilan, în pc 328/16, pc 328/59 şi pc 329/5, respectiv lot. nr. 1 anexa A3; - 5.367 mp extravilan, în pc 227/72, respectiv lot. nr. 2 anexa A6; - 1.300 mp intravilan, în pc 167/1, respectiv lot. nr. 2 anexa A7. 5. Atribuie definitiv pârâtei P********* O***** în deplină proprietate, paşnică folosinţă şi liniştită posesie: - 18.000 mp extravilan, în pc 328/12 şi pc 329/1, respectiv lot. nr. 1 anexa A4. 6. Atribuie definitiv reclamantului B***** C********* în deplină proprietate, paşnică folosinţă şi liniştită posesie: - 18.000 mp extravilan, în pc 328/12, pc 328/4 şi pc 329/1, respectiv lot. nr. 2 anexa A4. 7. Atribuie definitiv pârâtului B***** I*** în deplină proprietate, paşnică folosinţă şi liniştită posesie: - 18.000 mp extravilan, în pc 227/15, respectiv lot. nr. 1 anexa A5. 8. Atribuie definitiv pârâţilor Buchi Neculai şi Pricop Lorica şi în deplină proprietate, paşnică folosinţă şi liniştită posesie, în indiviziune: - 5.367 mp extravilan, în pc 227/72, respectiv lot. nr. 1 anexa A6; - 1.252 mp intravilan, în pc 167/1, respectiv lot. nr. 3 anexa A7. 9. Atribuie definitiv pârâtei Bucataru Ana în deplină proprietate, paşnică folosinţă şi liniştită posesie: - 5.367 mp extravilan, în pc 227/72, respectiv lot. nr. 3 anexa A6; - 1.300 mp intravilan, în pc 167/1, respectiv lot. nr. 1 anexa A7. ----- Compensează cheltuielile de judecată cu onorariile apărătorilor între părţi. Obligă pârâţii Turtureanu Eugen, Turtureanu Aurelia la plata către reclamanţi a sumei de 824 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 94 lei cota/parte din taxa de timbru, 515 lei cota/parte din taxa de timbru suplimentară şi 215 lei cota/parte din onorariu expert. Obligă pârâta P******** L***** la plata către reclamanţi a sumei de 824 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 94 lei cota/parte din taxa de timbru, 515 lei cota/parte din taxa de timbru suplimentară şi 215 lei cota/parte din onorariu expert. Obligă pârâta/reclamantă Ariton Mihaela la plata către reclamanţi a sumei de 824 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 94 lei cota/parte din taxa de timbru, 515 lei cota/parte din taxa de timbru suplimentară şi 215 lei cota/parte din onorariu expert. Obligă pârâta P********* O***** la plata către reclamanţi a sumei de 824 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 94 lei cota/parte din taxa de timbru, 515 lei cota/parte din taxa de timbru suplimentară şi 215 lei cota/parte din onorariu expert. Obligă pârâtul B***** I*** la plata către reclamanţi a sumei de 824 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 94 lei cota/parte din taxa de timbru, 515 lei cota/parte din taxa de timbru suplimentară şi 215 lei cota/parte din onorariu expert. Obligă pârâţii Buchi Neculai şi Pricop Lorica la plata către reclamanţi a sumei de 824 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 94 lei cota/parte din taxa de timbru, 515 lei cota/parte din taxa de timbru suplimentară şi 215 lei cota/parte din onorariu expert. Obligă pârâta Bucataru Ana la plata către reclamanţi a sumei de 824 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 94 lei cota/parte din taxa de timbru, 515 lei cota/parte din taxa de timbru suplimentară şi 215 lei cota/parte din onorariu expert. Pronunţată în şedinţă publică din data de 03.10.2017.
Hotarare 881/2017 din 03.10.2017Amână pronunţarea la data de 03.10.2017. pronunţată în şedinţă publică, azi 29.09.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.09.2017Amână pronunţarea la data de 29.09.2017. Pronunţată în şedinţă publică, azi 27.09.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.09.2017Amână pronunţarea la data de 27.09.2017. Pronunţată în şedinţă publică, azi 21.09.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.09.2017Amână pronunţarea la data de 21.09.2017. Pronunţată în şedinţă publică, azi 14.09.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.09.2017În deliberare se constată că reclamantul B***** M****, asistat de avocat Enache Costică, a formulat, în scris, la data de 29.04.2016 următoarele cereri care nu au fost discutate, în condiţii de contradictorialitate, în cadrul dosarului, astfel: - Nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între defuncta Buliga Eugenia şi cumnatul Prisacaru Constantin, care nu este parte în dosar, contract încheiat în 25.01.1995 cu privire la 1.600 mp deţinut de pârâta Pricop Lorica, fără ca acest contract să fie depus la dosar; - Restabilirea situaţie anterioare încheierii contractului menţionat anterior, - Anularea de drept a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între Prisăcaru Constantin şi Matei Ioan, fără a se men?iona alte date; - Au fost vândute suprafe?ele din pc 206/1, 207/1 şi 209, fără a exista un început de dovadă în acest sens. De asemenea, cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de reclamantul menţionat se constată s-a suma de 2.000 lei şi au fost depuse chitan?e pentru onorariu avocat în suma de 3.500 lei, aspect care va fi discutat la termenul următor. Repune cauza pe rol, cu termen de judecată la 14.09.2017 Cc 3, termen pentru care se citează părţile în vederea discutării fondului cererii. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică din 15.05.2017.
Incheiere de sedinta din 15.05.2017Amână pronunţarea în cauză la data de 15.05.2017 Pronunţată în şedinţă publică azi, 08.05.2017
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 08.05.2017Amână pronunţarea la data de 08.05.2017. Pronunţată în şedinţă publică, azi 02.05.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.05.2017Amână pronunţarea în cauză la data de 02.05.2017 Pronunţată în şedinţă publică azi, 25.04.2017
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.04.2017Amână pronunţarea în cauză la data de 25.04.2017 Pronunţată în şedinţă publică azi, 18.04.2017
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.04.2017Amână pronunţarea în cauză la data de 18.04.2017 Pronunţată în şedinţă publică azi, 10.04.2017
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 10.04.2017Amână pronunţarea în cauză la data de 10.04.2017 Pronunţată în şedinţă publică azi, 03.04.2017
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 03.04.2017Amână pronunţarea în cauză la data de 03.04.2017 Pronunţată în şedinţă publică azi, 27.03.2017
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.03.2017Amână pronunţarea în cauză la data de 27.03.2017. Pronunţată în şedinţă publică azi, 20.03.2017
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.03.2017Amână pronunţarea în cauză la data de 20.03.2017. Pronunţată în şedinţă publică azi, 13.03.2017
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.03.2017Amână pronunţarea în cauză la data de 13.03.2017. Pronunţată în şedinţă publică azi, 06.03.2017
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.03.2017Amână pronunţarea în cauză la data de 06.03.2017. Pronunţată în şedinţă publică azi, 27.02.2017
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.02.2017Amână pronunţarea în cauză la data de 27.02.2017. Pronunţată în şedinţă publică azi, 24.02.2017
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.02.2017Amână pronunţarea în cauză la data de 24.02.2017. Pronunţată în şedinţă publică azi, 17.02.2017
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.02.2017Amână pronunţarea în cauză la data de 17.02.2017. Pronunţată în şedinţă publică azi, 08.02.2017
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 08.02.2017Amână pronunţarea în cauză la data de 08.02.2017. Pronunţată în şedinţa publică de la 01.02.2017
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 01.02.2017Amână pronunţarea în cauză la data de 01.02.2017. Pronunţată în şedinţa publică de la 27.01.2017
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.01.2017Amână pronunţarea în cauză la data de 27.01.2017. Pronunţată în şedinţă publică azi, 12.01.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.01.2017Amână judecarea cauzei pentru a se lua cunoştinţă de răspunsul expertului la obiecţiuni, care se comunică părţilor lipsă la acest termen.
Incheiere de sedinta din 10.11.2016Se amână cauza pentru a se emite adresă expertului Anton Crsitian să evalueze terenurile fiecărui lot în parte.
Incheiere de sedinta din 22.09.2016Repune cauza pe rol. Constată că nuaufostrespectate drepturile procesuale ale pârâtei Ariton Mihaela, care a fsotcitată la altdomiciliu, şi care precizează că întâmpinarea şi cererea reconvenţinală (f. 62) dosar nu îi aparţin.Se citează părţile. Pârâta Ariton Mihaela cu menţiunea să depună întâmpinare.
Incheiere de sedinta din 03.06.2016Amână pronunţarea la data de 03.06.2016. Pronunţată în şedinţa publică din 19.05.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.05.2016Repune cauza pe rol, în raport de acţiunea introductivă din 19.05.2015 prin care pârâtul Buliga Eugen are calitatea de pârât, întâmpinarea depusă de pârâta Ariton Mihaela, din care rezultă că primul pârât se numeşte Buliga Gelică şi era decedat la momentul introducerii prezentei, procedura fiind îndeplinită pe primul prenume. Se va ataşa prin grija reclamanţilor anexa nr. 24 de la Primăria comunei Avrămeni, cu privire la decedatul Buliga Eugen/Gelică. Se va ataşa prin grija reclamanţilor schiţa lotului A din suplimentul raportului de expertiză cu privire la suprafaţa de 4.000 m. p. din ds. nr. 2994/1994, cu punerea în discuţie a atribuirii suprafeţei de 5.813 m. p. intravilan reclamant B***** M****, suprafaţă ce nu are corespondent în p. c. 204, 209. Se va pune în discuţie suprafaţa de 1600 m. p. teren intravilan deţinută de P********* O***** în p. c. din titlul de proprietate nr. 23461/1993 ce nu corespunde cu anexa A 1 din raportul de expertiză. Se citează părţile cu menţiunile aferente.
Incheiere de sedinta din 25.03.2016Amână pronunţarea la data de 25.03.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.03.2016Amână cauza pentru achitarea diferenţei de onorariu expert.
Incheiere de sedinta din 11.02.2016Amână cauza pentru ca părţile să ia cunoştinţă de raportul de expertiză întocmit şi pentru a formula eventuale obiecţiuni.
Incheiere de sedinta din 10.12.2015Amână cauza pentru administrarea probei cu expertiză.
Incheiere de sedinta din 22.10.2015Amână cauza pentru administrarea probei cu înscrisuri,pentru a se depune la dosar obiective pentru expertiză şi pentru a se solicita pârâţilor să se prezinte le termenul următor pentru discutarea acestora.
Incheiere de sedinta din 24.09.2015Respinge cererea de disjungere a capătului de cerere privind ieşirea din indiviziune privind terenul din T. nr.23461/2009. Amână cauza la data de 24.09.2015, pentru când se citează părţile fără termen în cunoştinţă.
Incheiere de sedinta din 27.08.2015Prorogă discutarea cererilor de admitere în principiu a intervenţiei principale formulate de TURTUREANU EUGEN şi TURTUREANU AURELIA, precum şi disjungerea cauzei asupra terenurilor din TP 23461/08.04.2009 motivat de faptul că intervenientul principal TURTUREANU AURELIA nu a fost introdusă în proces.
Incheiere de sedinta din 29.05.2015Amână pronunţarea în cauză la data de 29.05.2015. Pronunţată în şedinţa publică de la 25.05.2015.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.05.2015Amână pronunţarea în cauză la data de 25.05.2015. Pronunţată în şedinţa publică de la 18.05.2015.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.05.2015Amână pronunţarea în cauză la data de 18.05.2015. Pronunţată în şedinţa publică de la 11.05.2015.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.05.2015Amână pronunţarea la 11.05.2015. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 04.05.2015.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.05.2015Amână pronunţarea în cauză la data de 04.05.2015. Pronunţată în şedinţa publică de la 23.04.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.04.2015Faţă de lipsa apărătorului intervenientului, se amână cauza.
Incheiere de sedinta din 27.02.2015