D******* F******
InculpatÎn baza art. 208 al.1 NCPP: Menţine măsura arestului preventiv luată faţă de inculpatul D******* F******, luată prin încheierea cu nr. 67/31.05.2014, pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul cu nr. 8392/63/2014. În baza art. 275 alin 3 NCPP: Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică din 18.07.2014. În baza art. 346 alin. (2) NCPP. Constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 352/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, privind pe inculpatul D******* F******, trimis în judecată în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunilor de - tentativă la infracţiunea de omor, prevăzută şi pedepsită de art. 32 C.pen. rap.la art.188 alin. 1 din C.pen.; - tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzută şi pedepsită de art. 371 din C.pen. ; - portul fără drept de obiecte periculoase, prevăzută şi pedepsită de art. 372 alin.1 lit. a din C.pen. cu aplicarea pentru cele trei infracţiuni a dispoziţiilor art. 38 alin. 1 C.pen, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul D******* F****** şi fixează termen de judecată la data de 11.09.2014. Definitivă. Pronunţată în Camera de Consiliu din 18.07.2014.