Dosar 966/86/2014 din 30.01.2014

iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 966/86/2014
Data dosar:
30.01.2014
Instanta:
Tribunalul Suceava
Departament:
Secţia penală
Obiect:
iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 11.02.2016 la ora 9:00

    Complet: C3F
  • Încheiere

    În baza art. 278 C.proc.pen. respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi, de îndreptare a erorii materiale din dispozitivul Sentinţei penale nr. 10/12.01.2015 pronunţată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. 966/86/2014, modificată în parte şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 371/05.05.2015 a Curţii de Apel Suceava. Cu aceeaşi cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11.02.2016.

    Incheiere indreptare eroare materiala din 11.02.2016
  • Sedinta din data de 12.01.2015 la ora 9:00

    Complet: C4F penal
  • Amână cauza

    1. În baza art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 (forma în vigoare anterioară Legii 187/2012 de punere în aplicare a Legii privind noul Cod penal), cu aplic. art. 74 lit. a vechiul Cod penal, art. 76 lit. c vechiul Cod penal, cu aplic. art. 5 noul Cod penal, cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul S****** I** la pedeapsa principală de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat. În baza art. 65 alin. 1 şi 2 vechiul Cod penal şi art. 53 pct. 2 lit. a vechiul Cod penal, interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b vechiul Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 3 ani. În baza art. 71 vechiul Cod penal interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b vechiul Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat). În baza art. 270 alin. 3 rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplic. art. 41 alin. 2 vechiul Cod penal, cu aplic. art. 74 lit. a vechiul Cod penal, art. 76 lit. c vechiul Cod penal, cu aplic. art. 5 noul Cod penal, cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa principală de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă. (3 acte materiale, respectiv cele din 12.07.2011, 13.07.2011 şi 28.11.2011) În baza art. 65 alin. 1 şi 2 vechiul Cod penal şi art. 53 pct. 2 lit. a vechiul Cod penal, interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b vechiul Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 3 ani. În baza art. 71 vechiul Cod penal interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b vechiul Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat). În baza art. 33 lit. a rap. la art. 34 lit. b din vechiul Cod penal, cu aplic. art. 5 noul Cod penal, contopeşte pedepsele principale cu închisoarea aplicate prin prezenta sentinţă urmând ca inculpatul S****** I** să execute pedeapsa principală cea mai grea, de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare. În baza art. 12 alin. 1 din Legea 187/2012 de punere în aplicare a Legii privind noul Cod penal rap. la art. 65 alin.1 şi 2 vechiul Cod penal şi art. 53 pct. 2 lit. a vechiul Cod penal, interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b vechiul Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat) pe o perioadă de 3 ani. În baza art. 12 alin. 1 din Legea 187/2012 de punere în aplicare a Legii privind noul Cod penal rap. la art. 71 vechiul Cod penal interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b vechiul Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat). În baza art. 861 alin.1 şi 2 vechiul Cod penal, cu aplic. art. 5 noul Cod penal, dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit potrivit art. 862 vechiul Cod penal. În baza art. 863 alin. 1 vechiul Cod penal pe durata termenului de încercare de 5 ani, inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere şi să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune Suceava desemnat cu supravegherea sa; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. În baza art. 71 alin. 5 vechiul Cod penal suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii. În temeiul art. 359 alin. 1 vechiul Cod procedură penală rap. la art. 864 alin. 1 vechiul Cod penal atrage atenţia inculpatului asupra revocării suspendării executării pedepsei în cazul săvârşirii din nou a unei infracţiuni sau a nerespectării măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor stabilite prin prezenta sentinţă, şi a executării în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune. În baza art. 88 vechiul Cod penal deduce din durata pedepsei închisorii durata reţinerii şi arestării preventive de la data de 28.11.2011 la 13.01.2012. 2. În baza art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 (forma în vigoare anterioară Legii 187/2012 de punere în aplicare a Legii privind noul Cod penal), cu aplic. art. 5 noul Cod penal, cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul S***** D*** I**** la pedeapsa principală de 3 (trei) ani şi 4 (patru) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de sprijinire a unui grup infracţional organizat. În baza art. 65 alin. 1 şi 2 vechiul Cod penal şi art. 53 pct. 2 lit. a vechiul Cod penal, interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b vechiul Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 3 ani. În baza art. 71 vechiul Cod penal interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b vechiul Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat). În baza art. 270 alin. 3 rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplic. art. 41 alin. 2 vechiul Cod penal, cu aplic. art. 5 noul Cod penal, cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa principală de 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă. (şapte acte materiale, respectiv cele din 04.05.2011, 06.05.2011, 15.05.2011, 18.05.2011, 19.05.2011, 22.05.2011 şi 24.05.2011). În baza art. 65 alin. 1 şi 2 vechiul Cod penal şi art. 53 pct. 2 lit. a vechiul Cod penal, interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b vechiul Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 3 ani. În baza art. 71 vechiul Cod penal interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b vechiul Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat). Ia act că faptele din prezenta cauză sunt concurente cu fapta pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 696/07.12.2012 a Judecătoriei Rădăuţi, definitivă prin Decizia penală nr. 184/25.02.2013 a Curţii de Apel Suceava. În baza art. 86 ind. 5 vechiul Cod penal anulează suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 696/07.12.2012 a Judecătoriei Rădăuţi, definitivă prin Decizia penală nr. 184/25.02.2013 a Curţii de Apel Suceava. În baza art. 33 lit. a rap. la art. 34 lit. b din vechiul Cod penal, cu aplic. art. 5 noul Cod penal, contopeşte pedepsele principale cu închisoarea aplicate prin prezenta sentinţă cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 696/07.12.2012 a Judecătoriei Rădăuţi urmând ca inculpatul S***** D*** I**** să execute pedeapsa principală cea mai grea, de 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni închisoare. În baza art. 12 alin. 1 din Legea 187/2012 de punere în aplicare a Legii privind noul Cod penal rap. la art. 65 alin.1 şi 2 vechiul Cod penal şi art. 53 pct. 2 lit. a vechiul Cod penal, interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prev. de art.64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b vechiul Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 3 ani. În baza art. 12 alin. 1 din Legea 187/2012 de punere în aplicare a Legii privind noul Cod penal rap. la art. 71 vechiul Cod penal interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b vechiul Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat). În baza art. 88 vechiul Cod penal deduce din durata pedepsei închisorii aplicată inculpatului S***** D*** I**** reţinerea din 24.05.2011 şi reţinerea şi arestarea preventivă de la 28.11.2011 la 29.12.2011 În baza art. 399 alin. 1 Cod procedură penală menţine măsura liberării provizorii sub control judiciar luată faţă de inculpatul S***** D*** I**** prin Încheierea nr. 255/28.12.2011 pronunţată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. 16704/86/2011, modificată şi rămasă definitivă prin Decizia nr. 1291/29.12.2011 a Curţii de Apel Suceava. În baza art. 118 alin. 1 lit. e vechiul Cod penal confiscă de la inculpatul S****** I** cantitatea de 5.980 pachete ţigări marca Winston şi 970 pachete ţigări marca Viceroy cu timbru fiscal de Ucraina ridicată de la locuinţa inculpatului cu ocazia percheziţiei domiciliare, depusă la Camera de corpuri delicte a Poliţiei municipiului Fălticeni în baza dovezii seria H nr. 0066057 din 28.11.2011. În baza art. 397 alin. 1 rap. la art. 25 alin. 1 Cod procedură penală rap. la art. 1357 Cod civil admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi şi obligă pe inculpatul S****** I** să plătească părţii civile suma de 64.770 lei la care se adaugă plata accesoriilor calculate conform art. 119 şi 120 din OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală până la data plăţii efective. Menţine măsura sechestrului asigurător aplicată faţă de inculpatul S****** I** prin Ordonanţa DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava nr. 164/P/2010 din 07.05.2012 doar asupra cotei indivize din parcela de teren arabil în suprafaţă de 1.443 mp situată în intravilanul comunei Vicovu de Jos, având numărul cadastral 1739, înscrisă în cartea funciară nr. 30072 a UAT Vicovu de Jos, aflată în coproprietatea inculpatului S****** I** şi a soţiei acestuia Schipor Maria Răduţa, până la concurenţa sumei de 64.770 lei. În baza art. 397 alin. 1 rap. la art. 25 alin. 1 Cod procedură penală rap. la art. 1357 Cod civil admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi şi obligă pe inculpatul S***** D*** I**** să plătească părţii civile suma de 125.828 lei, la care se adaugă plata accesoriilor calculate conform art. 119 şi 120 din OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală până la data plăţii efective. Menţine măsura sechestrului asigurător aplicată faţă de inculpatul S***** D*** I**** prin Ordonanţa 2369/P/2011 din 23.06.2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava şi prin Ordonanţa DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava nr. 164/P/2010 din 07.05.2012 asupra cotei indivize de 1 din imobilul situat în comuna Horodnicu de Jos, nr. 108, judeţul Suceava, având numerele cadastrale 3392/C1, 3392/C2 şi 3392/C3, înscris în cartea funciară nr. 30433 a UAT Horodnic de Jos, până la concurenţa sumei de 125.828 lei. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă pe inculpatul S****** I** să plătească statului suma de 400 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate în cursul procedurii de Cameră preliminară şi al judecăţii. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă pe inculpatul S***** D*** I**** să plătească statului suma de 400 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate în cursul procedurii de Cameră preliminară şi al judecăţii. Disjunge judecarea cauzei privindu-i pe inculpaţii Ţ**** D******, Ţ**** A** E****, I****** V*****, Proboteanu Petru Marcel, Mihai Nelica şi Moroşan Marius-Sorin atât cu privire la latura penală cât şi cu privire la latura civilă şi trimite cauza la Registratura Tribunalului Suceava pentru formarea unui nou dosar, cu copie de pe prezenta încheiere şi de pe întregul dosar de judecată nr. 966/86/2014 precum şi cu copii de pe actele dosarului de urmărire penală nr.137/D/P/2012 al DI.I.C.O.T – Serviciul Teritorial Suceava, acesta urmând a fi repartizat completului de fond C3F, cu fixare manuală a termenului de judecată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12.01.2015.

    Hotarare 10/2015 din 12.01.2015
  • Sedinta din data de 29.12.2014 la ora 9:00

    Complet: C4F penal
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 12.01.2015. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29.12.2014.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.12.2014
  • Sedinta din data de 15.12.2014 la ora 9:00

    Complet: C4F penal
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 29.12.2014. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.12.2014.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.12.2014
  • Sedinta din data de 17.11.2014 la ora 9:00

    Complet: C4F penal
  • Amână cauza

    În temeiul art. 242 alin. 1 Cod procedură penală admite în parte cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulată de inculpata Mihai Nelica. Revocă măsura arestării preventive luată în lipsă faţă de inculpata Mihai Nelica prin Încheierea nr. 221/29.11.2011 pronunţată de Tribunalul Suceava, Secţia penală, în dosarul nr. 15506/86/2011, cu privire la infracţiunea de sprijinire a unui grup infracţional organizat prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, şi cu privire la actele materiale ale infracţiunii de contrabandă prev. de art. 270 alin. 3 rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006 modif. prin O.U.G. nr. 33/2009 şi O.U.G. nr. 54/2010, cu aplic. art 41 alin. 2 vechiul Cod penal, din datele 17.05.2011 şi 13.07.2011, fapte care fac obiectul judecăţii în dosarul nr. 966/86/2014 al Tribunalului Suceava. Desfiinţează în parte mandatul de arestare preventivă nr. 221/29.11.2011 emis de Tribunalul Suceava, Secţia penală, în baza Încheierii din 29.11.2011 pronunţată de Tribunalul Suceava, Secţia penală, în dosarul nr. 15506/86/2011, şi mandatul european de arestare emis pe numele inculpatei la data de 30.01.2013, cu privire la infracţiunile de sprijinire a unui grup infracţional organizat prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, şi cu privire la actele materiale ale infracţiunii de contrabandă prev. de art. 270 alin. 3 rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006 modif. prin O.U.G. nr. 33/2009 şi O.U.G. nr. 54/2010, cu aplic. art 41 alin. 2 vechiul Cod penal, din datele 17.05.2011 şi 13.07.2011, fapte care fac obiectul judecăţii în dosarul nr. 966/86/2014 al Tribunalului Suceava. Constată că celelalte fapte pentru care s-a dispus arestarea preventivă în lipsă a inculpatei prin Încheierea nr. 221/29.11.2011 pronunţată de Tribunalul Suceava, Secţia penală, formează obiectul dosarului nr. 964/86/2014 al Tribunalului Suceava. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare pentru procuror şi inculpată. Pronunţată în şedinţă publică azi, 17.11.2014, ora 18.00. Pe fondul cauzei: Emite adresă către Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava -Serviciul Cazier Judiciar- pentru eliberarea fişelor de cazier ale inculpaţilor. Amână cauza şi acordă termen la data de 15.12.2014 pentru când se va cita inculpatul Proboteanu Petru Marcel cu mandat de aducere şi prin afişare la sediul instanţei, ceilalţi inculpaţi şi partea civilă având termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17.11.2014.

    Incheiere de sedinta din 17.11.2014
  • Sedinta din data de 20.10.2014 la ora 9:00

    Complet: C4F penal
  • Amână cauza

    Admite cererea părţii civile A.N.A.F. de acordare a unui termen de judecată în vederea precizării acţiunii civile. Respinge cererea ANAF de comunicare a unei copii de pe rechizitoriul nr. 137D/P/2012 al D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Suceava. Emite adresă D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Suceava pentru a preciza cuantumul cheltuielilor judiciare stabilite în sarcina fiecărui inculpat şi pentru a prezenta documentele justificative ale acestor cheltuieli. Emite adresă către INTERPOL pentru a comunica instanţei care este stadiul cererii de predare în baza mandatului european de arestare emis faţă de inculpata Mihai Nelica. În baza art. 3 din Protocolul încheiat între Ministerul Justiţiei şi UNBR pentru stabilirea onorariilor pentru avocaţii care acordă asistenţă juridică în materie penală, dispune: acordarea sumei de 100 de lei către avocat Ghertner Mariana, reprezentând onorariu parţial în cuantum de 25% pentru asistenţa juridică acordată inculpatului Ţ**** D****** în faza de judecată, conform delegaţiei nr. 473/17.02.2014, acordarea sumei de 100 de lei către avocat Greţcan Mihaela, reprezentând onorariu parţial în cuantum de 25% pentru asistenţa juridică acordată inculpatului Ţ**** A** E**** în faza de judecată, conform delegaţiei nr. 472/17.02.2014, acordarea sumei de 100 de lei către avocat Darie Urziceanu Nicoleta, reprezentând onorariu parţial în cuantum de 25% pentru asistenţa juridică acordată inculpatului S****** I** în faza de judecată, conform delegaţiei nr. 469/17.02.2014, acordarea sumei de 100 de lei către avocat Drobotă Nicoleta, reprezentând onorariu parţial în cuantum de 25% pentru asistenţa juridică acordată inculpatului S***** D*** I**** în faza de judecată, conform delegaţiei nr. 470/17.02.2014, acordarea sumei de 100 de lei către avocat Duţuc Ancuţa, reprezentând onorariu parţial în cuantum de 25% pentru asistenţa juridică acordată inculpatului I****** V***** în faza de judecată, conform delegaţiei nr. 471/17.02.2014, acordarea sumei de 100 de lei către avocat Grosu Vlad, reprezentând onorariu parţial în cuantum de 25% pentru asistenţa juridică acordată inculpatului Mihai Nelica în faza de judecată, conform delegaţiei nr. 474/17.02.2014, acordarea sumei de 100 de lei către avocat Halici Dana, reprezentând onorariu parţial în cuantum de 25% pentru asistenţa juridică acordată inculpatului Moroşan Marius Sorin în faza de judecată, conform delegaţiei nr. 475/17.02.2014, sume ce se vor avansa din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei în fondurile Baroului Suceava. Amână cauza şi acordă termen la 17.11.2014, ora 09.00, completul C4F pentru când inculpatul Proboteanu Petru Marcel va fi citat cu mandat de aducere şi prin afişare la sediul instanţei, ceilalţi inculpaţi şi partea civilă având termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20.10.2014

    Incheiere de sedinta din 20.10.2014
  • Sedinta din data de 09.07.2014 la ora 9:00

    Complet: C4F penal
  • Amână cauza

    În baza art. 346 alin. 4 Cod procedură penală constată legalitatea noului rechizitoriu întocmit în data de 20.05.2014, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul nr. 137D/P/2012 al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Suceava, privind pe inculpaţii Ţ**** D****** trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de „constituire a unui grup infracţional organizat”, faptă prev. şi ped. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, şi „contrabandă”, faptă prev. şi ped. de art. 270 alin. 3 rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006 modif. prin O.U.G. nr. 33/2009 şi O.U.G. nr. 54/2010, cu aplic. art. 41 alin. 2 vechiul Cod penal, asupra tuturor făcându-se aplicarea art. 33 lit a vechiul Cod penal, Ţugui Ana - Elena, trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de „constituire a unui grup infracţional organizat”, faptă prev. şi ped. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 şi „contrabandă”, faptă prev. şi ped. de art. 270 alin. 3 rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006 modif. prin O.U.G. nr. 33/2009 şi O.U.G. nr. 54/2010, cu aplic. art. 41 alin. 2 vechiul Cod penal, asupra tuturor făcându-se aplicarea art. 33 lit. a vechiul Cod penal, S****** I**, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de „constituire a unui grup infracţional organizat”, faptă prev. şi ped. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 şi „contrabandă”, faptă prev. şi ped. de art. 270 alin. 3 rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006 modif. prin O.U.G. nr. 33/2009 şi O.U.G. nr. 54/2010, cu aplic. art. 41 alin. 2 vechiul Cod penal, asupra tuturor făcându-se aplicarea art. 33 lit. a vechiul Cod penal, S***** D*** I****, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de „sprijinire a unui grup infracţional organizat”, faptă prev. şi ped. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 şi „contrabandă”, faptă prev. şi ped. de art. 270 alin. 3 rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006 modif. prin O.U.G. nr. 33/2009 şi O.U.G. nr. 54/2010, cu aplic. art. 41 alin. 2 vechiul Cod penal, asupra tuturor făcându-se aplicarea art. 33 lit. a vechiul Cod penal, I****** V***** trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de „sprijinire a unui grup infracţional organizat”, faptă prev. şi ped. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 şi „contrabandă”, faptă prev. şi ped. de art. 270 alin. 3 rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006 modif. prin O.U.G. nr. 33/2009 şi O.U.G. nr. 54/2010, asupra tuturor făcându-se aplicarea art. 33 lit. a vechiul Cod penal, Proboteanu Petru Marcel, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de „contrabandă”, faptă prev. şi ped. de art. 270 alin. 3 rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006 modif. prin O.U.G. nr. 33/2009 şi O.U.G. nr. 54/2010, Moroşan Doru Ionel, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de „contrabandă”, faptă prev. şi ped. de art. 270 alin. 3 rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006 modif. prin O.U.G. nr. 33/2009 şi O.U.G. nr. 54/2010 şi Mihai Nelica, trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de „sprijinire a grup infracţional organizat” faptă prev. şi ped. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 şi „contrabandă”, faptă prev. şi ped. de art. 270 alin. 3 rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006 modif. prin O.U.G. nr. 33/2009 şi O.U.G. nr. 54/2010, cu aplic. art. 41 alin. 2 vechiul Cod penal, asupra tuturor făcându-se aplicarea art. 33 lit. a vechiul Cod penal. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpaţii Ţ**** D******, Ţugui Ana – Elena, S****** I**, S***** D*** I****, I****** V*****, Proboteanu Petru Marcel, Moroşan Doru Ionel şi Mihai Nelica. Respinge, ca neîntemeiate, cererile formulate de inculpaţii I****** V***** şi Moroşan Marius Sorin. Cu drept de contestaţie pentru procuror şi inculpaţi în termen de 3 zile de la comunicarea prezentei Încheieri şi a Încheierii din 16.05.2014 cu privire la modul de soluţionare a cererilor şi excepţiilor precum şi cu privire la soluţiile prev. de art. 346 alin. 3-5 Cod procedură penală. Pronunţată în Camera de consiliu, azi, 09.07.2014.

    Incheiere camera preliminara din 09.07.2014
  • Sedinta din data de 04.07.2014 la ora 9:00

    Complet: C4F penal
  • Amână cauza

    În temeiul art. 242 alin. 1 C.pr.pen. respinge, ca neîntemeiată, cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulată de inculpata MIHAI NELICA, trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de sprijinire a grup infracţional organizat prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 şi a infracţiunii de contrabandă prev. de art. 270 alin. 3 rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006 modif. prin O.U.G. nr. 33/2009 şi O.U.G. nr. 54/2010, cu aplic. art. 41 alin. 2 vechiul Cod penal. În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă inculpata să plătească statului suma de 300 de lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de acesta, din care suma de 200 de lei reprezentând onorariu apărător oficiu Mărginean Mihaela, conform delegaţiei nr. 1622/03.07.2014, se va avansa din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei în fondurile Baroului Suceava. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare pentru procuror şi inculpată. Pronunţată în şedinţă Cameră de Consiliu azi, 04.07.2014, ora 10.00.

    Incheiere de sedinta din 04.07.2014
  • Sedinta din data de 16.05.2014 la ora 9:00

    Complet: C4F penal
  • Amână cauza

    În baza 345 alin. 2 C.proc.pen. constată neregularitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 137D/P/2012 din 27.01.2014 al DIICOT - Serviciul Teritorial Suceava. În baza art. 345 alin. 2 C.proc.pen. dispune comunicarea de îndată a încheierii către DIICOT - Serviciul Teritorial Suceava, în vederea remedierii neregularităţilor constatate, procurorul urmând a comunica în termen de 5 zile judecătorului de Cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei. Respinge, ca neîntemeiate, cererile formulate de inculpatul S***** D*** I****. Admite cererea de constatare a neregularităţii rechizitoriului invocată de numitul Moroşan Marius Sorin. Pronunţată în Camera de consiliu, azi, 16.05.2014.

    Incheiere camera preliminara din 16.05.2014
  • Sedinta din data de 13.05.2014 la ora 9:00

    Complet: C3F penal
  • Amână cauza

    În baza art. 68 alin. 2 rap. la art. 64 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, admite cererea de abţinere formulată de doamna judecător Brumă Iuliana Doina şi, în consecinţă: Stabileşte că doamna magistrat Brumă Iuliana Doina, care prezidează completul de judecată C2F, nu va lua parte la judecarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 966/86/2014 al Tribunalului Suceava, aflat în faza camerei preliminare. În baza art. 98 şi art. 95 alin. 1 şi 2 din Hotărârea nr. 387/2005 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti al Consiliului Superior al Magistraturii, cu modificările şi completările ulterioare, dispune trimiterea dosarului la Registratura instanţei pentru repartizarea aleatorie a cauzei, în procedura camerei preliminare, după blocarea completului iniţial investit. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 mai 2014. .

    Incheiere abtinere 20/2014 din 13.05.2014
  • Sedinta din data de 03.03.2014 la ora 9:00

    Complet: C2F penal
  • Amână cauza

    În baza art. 6 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, trimite prezentul dosar în cameră preliminară. Se va comunica câte un exemplar al rechizitoriului inculpaţilor lipsă.

    Incheiere de sedinta din 03.03.2014

Flux dosar


Actualizare GRPD