M****** G*******
ReclamantO*** A****
PârâtAdmite cererea având ca obiect „completare dispozitiv”, formulată de reclamantul M.G., în contradictoriu cu pârâtul O.A. şi, în consecinţă: Completează dispozitivul sentinţei civile nr. 2516/2015 pronunţată în acest dosar, la data de 3 aprilie 2015, în sensul că obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 830 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Prezenta încheiere face parte integrantă din sentinţa civilă nr. 2516/2015 pronunţată la data de 03.04.2015 în acest dosar. Cu drept de apel, în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi data de 30 octombrie 2015.
Hotarare 7527/2015 din 30.10.2015Admite, în parte, acţiunea având ca obiect „pretenţii”, formulată de reclamantul MG, împotriva pârâtului OA şi, în consecinţă: Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 14.500 lei reprezentând debit restant şi dobânda legală corespunzătoare acestei sume de la data de 08.10.2014. Respinge cererea de obligare a pârâtului la plata dobânzii legale pentru perioada 24.10.2011 – 08.10.2014. Cu drept de apel, în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Bistriţa.Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 03 aprilie 2015.
Hotarare 2516/2015 din 03.04.2015AP: 03.04.2015
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.03.2015Termen pentru a se cita pârâtul cu menţiunea "personal la interogatoriu".
Incheiere de sedinta din 13.02.2015