T**** M**** M*****
ReclamantC*********** G****** A* G***** N******** D* M****
PârâtRespinge cererea ca prematur formulată. Pronunţată în şedinţa publică, azi 15 Aprilie 2014, la Tribunalul Argeş –Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal.
Incheiere de sedinta secreta din 15.04.2014Admite cererea. Dispune suspendarea executării Deciziei nr. 936/2013, până la soluţionarea irevocabilă a dosarului pe fond. Executorie. Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 25.03.2014, la Tribunalul Argeş –Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal.
Incheiere finala dezinvestire din 25.03.2014Stabileşte cauţiune în cuantum de 300 lei şi îi pune în vedere reclamantului, prin reprezentant, să facă dovada consemnării acesteia până la următorul termen de judecată. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 25 martie 2014, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 Martie 2014, la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă, complet specializat contencios administrativ şi fiscal.
Incheiere de sedinta din 18.03.2014