S**** S****
CercetatÎn baza art.107 din Legea nr.302/2004 republicată admite cererea de executare a mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare germane la data de 24.05.2012 în dosarul 237 Js 228489/10 privind pe persoana solicitata S**** S****. Constată că persoana solicitată nu a renunţat la regula specialităţii. În baza art.112 alin.1 din Legea 302/2004, republicata, dispune amânarea predării persoanei solicitate S**** S**** până la soluţionarea definitivă a cauzei penale ce formează obiectul dosarului 670/P/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, iar în caz de condamnare cu executarea în regim de detenţie a pedepsei, până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiţionate sau până la executarea pedepsei la termen. În baza art.97 alin.2 din Legea nr.302/2004 republicată condiţionează predarea persoanei solicitate S**** S****, cetaţean român, de împrejurarea ca, în cazul în care autorităţile judiciare germane vor pronunţa o pedeapsa privativa de libertate faţă de acesta să fie transferat în România în vederea executării pedepsei. În baza art.103 ali.11 din Legea nr.302/2004 republicată, în vederea predării către autorităţile judiciare germane dispune arestarea persoanei solicitate pe o durata de 30 zile, cu începere de la data încetării motivelor ce justifică amânarea predării, sens în care, conform art.103 alin.13 din Legea nr.302/2004 republicata va emite un mandat de arestare ce va fi pus in executare la data încetării motivelor ce justifică amânarea predării. Conform art.230 c.p.p. administraţia locului de deţinere va primi si reţine persoana solicitata la Arestul I.P.J. Bihor pe o durata de 30 de zile, până la predarea efectivă. Conform art.111 alin1 din Legea nr.302/2004 republicată fixează termen pentru predare în 10 zile către autorităţile judiciare germane de la data încetării motivelor care au justificat predarea amânată. În baza art.242 c.p.p. revocă măsura arestării provizorii dispusă faţă de persoana solicitata S**** S**** şi dispune punerea de îndată în libertate a acesteia dacă nu este arestată în altă cauză. Constată că persoana solicitată a fost reţinută pe o durata de 24 de ore în data de 13 martie 2014 prin ordonanţa de reţinere din 13 martie 2014 data de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea în dosarul 2644/II.5/2012 şi arestata provizoriu prin Încheierea penală nr.10/I.P din 14.03.2014 dată de Curtea de Apel Oradea începand cu data de 14 martie 2014 până la data de 20 martie 2014. În baza art.275 alin.3 c.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 5 zile de la pronunţare şi comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 20.03.2014.
Hotarare 49/2014 din 20.03.2014Amână cauza pentru data de 20.03.2014. În baza articolului 101 alineatul 5 litera a din Legea nr. 302/2004 modificată, cu referire la articolul 230 Cod procedură penală, dispune arestarea provizorie a persoanei solicitate S**** S****, în prezent reţinut în Arestul I.P.J Bihor, pe o durată de 15 zile, începând cu data de 14 martie 2014 până în 28 martie 2014, inclusiv. Constată că persoana solicitată a fost reţinută pe o durată de 24 de ore prin ordonanţa de reţinere din 13 martie 2014, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. 2644/II.5/2012, începând cu ora 22:35. Cu drept de contestaţie în termen de 24 de ore de la pronunţare şi comunicare cu persoana solicitată, conform articolului 108 alineatul 1 din Legea 302/2004 raportat la articolul 203 alineatul 7 din Codul de procedură penală. Pronunţată în şedinţa publică azi, 14 martie 2014, ora 14:20.
Incheiere de sedinta 10/2014 din 14.03.2014