A*** F*****
InculpatÎn baza art. 16 alin. 3 Legea 255/2013 rap. la art. 211, art. 214, art. 215 cod procedură penală ia faţă de inculpatul ADÎR FLORIN măsura controlului judiciar până la soluţionarea definitivă a cauzei. În baza art. 215 alin. 1 pe durata controlului judiciar impune inculpatului respectarea următoarelor obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte organul de poliţie - Sectia 10 Politie (în raza căruia se află locuinţa sa din Bucureşti, str. Olteni nr. 5, apt. 1, sector 3), conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. d) să nu depăşească limita teritorială – teritoriul României - decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar. În baza art. 215 alin. (3) C. proc. pen., atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive În baza art.275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare pentru inculpat şi de la pronunţare pentru Ministerul Public . Revenirea cu adresa catre Tribunalul Bucuresti, pentru a se comunica copia sentintei penale privind pe inculpatul Ispas Florian, cu mentiunea raminerii definitive si a modalitatii de executare. Amâna judecarea cauzei la data de10 03 2014 , stabilind ora 11,00 pentru cind se va cita inculpatul Ispas Florian la locul de detentie .Se vor cita martorii din acte. Martora Ioniţă Maria având termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 03 03 2014, ora 14,00
Incheiere finala dezinvestire din 03.03.2014