C****** N*** M******
InculpatC****** A*****
Parte civilăS******** D* A******** J******* I***
Parte civilăS******* C***** J******* D* U****** "*** S******** I***
Parte civilăCondamnă inculpata C****** N*** M******,la pedeapsa la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor, prev. de art. 32 Cod penal raportat la art. 188 alin.1 şi art.199 Cod penal, cu aplicarea art. 396 aliniatul 10 Cod procedură penală, art. 75 aliniatul 2 litera a şi b Cod penal şi 76 aliniatul 1 Cod penal. În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) C. pen. interzice inculpatei C****** N*** M****** ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. pen. interzice inculpatei C****** N*** M****** ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei rezultante de 3 ani închisoare aplicată inculpatei C****** N*** M******, sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 5 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpata C****** N*** M****** ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Iaşi , la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. impune inculpatei C****** N*** M****** să execute următoarea obligaţie: să se frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Consiliul Local Iaşi – Direcţia de Asistenţă Comunitară sau Consiliul Local Iaşi – Direcţia de Administrare a patrimoniului Public şi Privat pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.În baza art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenţia inculpatei C****** N*** M****** asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. privind revocarea suspendării în caz de nerespectare, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere ori de neexecutare a obligaţiilor impuse ori stabilite de lege.În baza disp. art. 72 Cod penal scade din durata pedepsei închisorii, perioada reţinerii şi arestării preventive de la data de 13.11.2014 până la data pronunţării prezentei hotărâri. În temeiul dispoziţiilor art. 241 alin.1 lit. b Cod procedură penală constată încetată de drept măsura arestării preventive dispusă faţăd e inculpata C****** N*** M****** prin încheierea de şedinţă nr. 166/14.11.2014 a Tribunalului Iaşi şi dispune punerea de îndată în libertate a inculpatei C****** N*** M****** de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 63/UP din data de 14.11.2014, emis de Tribunalul Iaşi. În baza art. 7 din legea nr. 76/2008 obligă inculpatul la prelevarea de probe biologice, în vederea obţinerii şi stocării în SNGD a profilului genetic al inculpatei. În baza art. 25 şi art. 397 C.proc.pen. raportat la art. 1381 şi urm. din legea 287/2009, cu referire la art. 313 alin. 1 din legea nr. 95/2006 obligă inculpata la plata sumei de 378 lei către S******** D* A******** J******* I*** şi a sumei de 5957,45 lei către Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe „Sf. Spiridon”, cu titlu de despăgubiri civile.În temeiul dispoziţiilor art. 112 alin. 1 lit. b Cod penal dispune confiscarea de la inculpată a unui cu lungimea de 23,5 cm, cuţit folosit la producerea infracţiunii.În temeiul dispoziţiilor art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpata să achite suma de 2000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.Pronunţată în şedinţă publică, azi, 03.02.2015.
Hotarare 101/2015 din 03.02.2015Stabileşte pronunţarea pentru data de 03 februarie 2015
Incheiere de sedinta din 29.01.2015În baza art. 346 alin. (2) Cod procedură penală constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 1102/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, privind pe inculpata C****** N*** M******, trimisă în judecată pentru infracţiunea de tentativă la omor, prevăzută de art. 32 Cod penal, raportat la art. 188 alin. 1 şi art. 199 alin. 1 Cod penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpata Chirac Nina Mariana şi fixează termen de judecată la data de 29.01.2015, cu citarea părţilor.
Incheiere camera preliminara din 15.01.2015În baza dispoziţiilor art. 348 alin. 2 şi ale art. 207 alin. 6 C.p.p , văzând şi dispoziţiile art. 202 şi 223 aliniatul 2 Cod procedură penală , constata legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatei C****** N*** M******, trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor prev. de art. 32 Cod penal raportat la art. 188 alin. 1 şi art. 199 alin. 1 Cod penal . În temeiul dispoziţiilor art. 207 aliniatul 4 Cod procedură penală , a art. 202 şi 223 aliniatul 2 Cod procedură penală menţine măsura arestării preventive faţă de inculpata C****** N*** M******, pe o durată de 30 de zile.
Incheiere camera preliminara din 07.01.2015În baza dispoziţiilor art. 348 alin. 2 şi ale art. 207 alin. 6 C.p.p , văzând şi dispoziţiile art. 202 şi 223 aliniatul 2 Cod procedură penală , constata legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatei C N M. În temeiul dispoziţiilor art. 207 aliniatul 4 Cod procedură penală , a art. 202 şi 223 aliniatul 2 Cod procedură penală menţine măsura arestării preventive faţă de inculpata pe o durată de 30 de zile. Cu drept de contestaţie în 48 de ore de la comunicare. Soluţionată şi pronunţată în Camera de camera de Consiliu azi, 11.12..2014 .
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 11.12.2014