G**** I**** R*****
ReclamantG**** F***** G****
PârâtAdmite cererea reclamantului Gradu Ionuţ-Răzvan, în contradictoriu cu pârâtul G**** F***** G****. Stabileşte pensie de întreţinere în sarcina pârâtului G**** F***** G**** şi în favoarea reclamantului G**** I**** R***** în cuantum de 225 lei lunar, începând cu data introducerii prezentei acţiuni (respectiv 31.07.2014) şi până la terminarea studiilor reclamantului, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Suceava. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20.01.2015.
Hotarare 282/2015 din 20.01.2015În conformitate cu disp. art. 258 Cod procedură civilă, apreciind că proba cu înscrisuri este pertinentă, concludentă şi utilă soluţionării cauzei, Încuviinţează proba cu înscrisuri. Se va emite adresă către S.C. Strete Com SRL pentru a ne comunica veniturile realizate de pârât. Amână cauza la data de 20 ianuarie 2015, pentru când se va repeta procedura de citare cu pârâtul.
Incheiere de sedinta din 02.12.2014Faţă de susţinerile reclamantului, În vederea soluţionării cauzei, Pune în vedere reclamantului să indice denumirea angajatorului pârâtului. Se va emite adresă către I.T.M. Suceava pentru a ne comunica dacă pârâtul figurează în evidenţe ca fiind angajat şi, în caz afirmativ, să ne comunice denumirea şi sediul angajatorului şi veniturile realizate de pârât. Amână cauza la data de 02 decembrie 2014, pentru când se va repeta procedura de citare cu pârâtul.
Incheiere de sedinta din 04.11.2014