M****** M***** V****
ReclamantM****** C**** L******
PârâtAdmite cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de pârâtul M****** C**** L******. Dispune, îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul Sentinţei civile nr. 5647/5 iulie 2017, dată în Dosarul nr. 9768/182/2014, în sensul că oriunde pe parcursul acesteia se va face referire la numărul colii funciare în care este înscris imobilul care face obiectul prezentului litigiu, se va cita şi se va înţelege „coala funciară nr. 4312 Seini”. Celelalte dispoziţii ale sentinţei rămân nemodificate. Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28 august 2017.
Incheiere indreptare eroare materiala din 28.08.2017Admite acţiunea civilă promovată de reclamanta Mailath Monica-Viola, în contradictoriu cu pârâtul M****** C**** L******. Constată că masa succesorală rămasă după defunctul Mailath Ludovic (decedat la data de 10 octombrie 2007), se compune din cota de 1/2 parte respectiv 8-16 părţi din : I.1. imobilul identificat în cartea funciară nr. 52382 a localităţii Seini, cu număr cadastral 52382, reprezentând teren în suprafaţă de 1000 mp, curţi construcţii în valoare de 10.000 lei şi construcţie amplasată pe acesta, respectiv casă de locuit, compusă din două camere, bucătărie, hol şi cămară, edificată în anul 1969. 2. fântână 3. garduri împrejmuitoare (la stradă, pe fundaţie de beton şi porţi metalice şi gard în spatele casei 4. anexă în roşu-bucătărie de vară (o cameră, hol, baie, cămară, fără uşi şi geamuri, fără acoperiş) 5. coteţe pentru porci şi lemnărie în valoare de 500 lei II. terenul înscris în cartea funciară nr. 4321 a localităţii Seini, compus din parcela în suprafaţă de 1495 mp, cu număr topografic 1007/5/1 şi din parcela în suprafaţă de 1756 mp, cu număr topografic 1008/4/1. Constată că au calitatea de moştenitori, Mailath Viorica (soţie supravieţuitoare, decedată la data de 26 iulie 2008), căreia îi revine cota de 1/4 din masă, 2/16 părţi din întreg, M****** C**** L******, fiu, asupra cotei de 3/16 din întreg şi Mailath Monica-Viola, fiică, asupra cotei de 3/16 părţi din întreg, restul cotei de 8/16 părţi din întreg, formând cota de bun comun al soţiei supravieţuitoare Mailath Viorica. Constată că masa succesorală rămasă după defuncta Mailath Viorica (decedată la data de 26 iulie 2008) se compune din cota de 10/16 părţi din bunurile mai sus indicate. Constată că au calitatea de moştenitori reclamanta şi pârâta, în calitate de fii, în cotă de 5/16 părţi. Dispune sistarea stării de indiviziune dintre părţi asupra imobilelor anterior menţionate prin atribuirea acestora în natură pârâtului, cu obligarea acestuia de a achita pe seama reclamantei echivalentul în lei aferent sumei de 15.539 Euro, cu titlu de sultă. Dispune înscrierea în Cartea Funciară a dreptului de proprietate asupra imobilelor pe seama pârâtului cu titlu de partaj. Obligă pârâtul la plata sumei de 736,5 lei către reclamantă, cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare. Pronunţată astăzi, 5 iulie 2017, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 5647/2017 din 05.07.2017amână pronunţarea la data de 5 iulie 2017
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.06.2017amână pronunţarea la data de 23.06.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.06.2017Pentru a se depune în scris varianta solicitată de fiecare parte.
Incheiere de sedinta din 05.04.2017Pentru a se achita onorariul pentru expert.
Incheiere de sedinta din 01.02.2017pentru studiul obiecţiunilor la raportul de expertiză
Incheiere de sedinta din 09.11.2016studiu inscrisuri
Incheiere de sedinta din 20.09.2016Pentru a se reveni cu adresă la expert, faţă de lipsa raportului de expertiză la acest termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 07.06.2016Lipsa raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 19.04.2016pt. efectuarea expertizei
Incheiere de sedinta din 26.01.2016Admite în principiu acţiunea civilă promovată de reclamanta Mailath Monica-Viola, în contradictoriu cu pârâtul M****** C**** L******. Constată că masa succesorală rămasă după defunctul Mailath Ludovic (decedat la data de 10 octombrie 2007), se compune din cota de 1-2 parte respectiv 8-16 părţi din : I.1. imobilul identificat în cartea funciară nr. 52382 a localităţii Seini, cu număr cadastral 52382, reprezentând teren în suprafaţă de 1000 mp, curţi construcţii în valoare de 10.000 lei şi construcţie amplasată pe acesta, respectiv casă de locuit, compusă din două camere, bucătărie, hol şi cămară, edificată în anul 1969. 2. fântână 3. garduri împrejmuitoare (la stradă, pe fundaţie de beton şi porţi metalice şi gard în spatele casei 4. anexă în roşu-bucătărie de vară (o cameră, hol, baie, cămară, fără uşi şi geamuri, fără acoperiş) 5. coteţe pentru porci şi lemnărie în valoare de 500 lei II. terenul înscris în cartea funciară nr. 4321 a localităţii Seini, compus din parcela în suprafaţă de 1495 mp, cu număr topografic 1007-5-1 şi din parcela în suprafaţă de 1756 mp, cu număr topografic 1008-4-1. Constată că au calitatea de moştenitori, Mailath Viorica (soţie supravieţuitoare, decedată la data de 26 iulie 2008), căreia îi revine cota de 1-4 din masă, 2-16 părţi din întreg, M****** C**** L******, fiu, asupra cotei de 3-16 din ntreg şi Mailath Monica-Viola, fiică, asupra cotei de 3-16 părţi din întreg, restul cotei de 8-16 părţi din întreg, formând cota de bun comun al soţiei supravieţuitoare Mailath Viorica. Constată că masa succesorală rămasă după defuncta Mailath Viorica (decedată la data de 26 iulie 2008) se compune din cota de 10-16 părţi din bunurile mai sus indicate. Constată că au calitatea de moştenitori reclamanta şi pârâta, în calitate de fii, în cotă de 5-16 părţi. Asupra celorlalte capete de cerere instanţa se va pronunţa odată cu fondul cauzei. În temeiul art. 984 alin. 3 dispune efectuarea unei expertize de specialitate. Pentru a da aplicabilitate art. 331 cod proc.civ, stabileşte termen de judecată la 26.01.2015, pentru când vor fi citate părţile. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 10 noiembrie 2015.
Incheiereadmitereinprincipiu din 10.11.2015Pentru soluţionarea litigiului pe cale amiabilă
Incheiere de sedinta din 06.10.2015Admite cererea de acordare a facilităţilor la plata taxei de timbru
Incheiere de sedinta din 03.03.2015pt a se emite adresă
Incheiere de sedinta din 03.02.2015pentru a se emite adresa
Incheiere de sedinta din 13.01.2015pt a se reveni cu adresa
Incheiere de sedinta din 09.12.2014