V*** M****
InculpatM**** M****
Parte civilăS******* U********** D* U****** B********
Parte civilăS* A******************** A**** S*
Parte responsabilă civilmenteI***** I**
Parte civilăÎn baza art. 5 Cod penal cu referire la Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 pronunţată de Curtea Constituţională, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 371 din 20.05.2014, constată că legea penală mai favorabilă este Codul penal de la 1969. În baza art. 386 alin. 1 C.pr.pen. schimbă încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului V*** M**** în actul de sesizare a instanţei din infracţiunea de ucidere din culpă prevăzută de art. 192 alin. 1 şi 2 Cod penal în aceeaşi infracţiune prevăzută de art. 178 alin. 1 şi 2 Cod penal. În baza art. 178 alin. 1 şi 2 C.pen. cu aplicarea art. 396 alin. 1, 2 şi 10 C.pr.pen. condamnă inculpatul V*** M**** (..) la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare. În baza art. 861 C.pen. dispune suspendarea executării pedepsei de 3 ani închisoare sub supraveghere pe o durată de 5 ani ce constituie termen de încercare stabilit în condiţiile art.862 C.pen. În baza art. 863 alin.1 C.pen. inculpatul trebuie sa se supună următoarelor măsuri de supraveghere: -a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Ilfov; - b) să anunţe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeste 8 zile precum şi întoarcerea; - c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; - d)să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă; -e) să nu conducă nicio categorie de autovehicule. Datele vor fi comunicate Serviciului de Probaţiune Ilfov. Face aplicarea art. 864 C.pen. În baza art. 71 C.penal interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a doua şi lit. b) C.penal. În baza art. 71 alin. 4 C.penal pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei se suspendă şi executarea pedepselor accesorii. În baza art. 864 C.pen. cu ref. la art. 83, 84 C.pen. atrage atenţia inculpatului asupra cazurilor a căror nerespectare vor impune revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Prezenta hotărâre se va comunica la data rămânerii definitive Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ilfov – Serviciul Rutier care va proceda potrivit dispoziţiilor art. 97 alin. 5 din O.U.G. nr. 195/2002 Rep. În baza 397 alin. 1 raportat la art. 25 alin. 1 Cod procedură penală, coroborat cu art. 998 - 999 şi urm. Cod civil: Admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă M**** M**** (fiica victimei Iancu Tudor) şi obligă inculpatul V*** M**** la plata către această parte de despăgubiri civile în cuantumul sumelor de 30.000 euro (echivalentul în lei la cursul B.N.R. din ziua plăţii) cu titlu de daune morale şi 10.000 lei cu titlu de daune materiale. Admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Ioniţă Ion (nepotul victimei Iancu Tudor) şi obligă inculpatul V*** M**** la plata către această parte de despăgubiri civile în cuantumul sumelor de 30.000 euro (echivalentul în lei la cursul B.N.R. din ziua plăţii) cu titlu de daune morale şi 15.000 lei cu titlu de daune materiale. Admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Ioniţă Gigel Vasile (nepotul victimei Iancu Tudor) şi obligă inculpatul V*** M**** la plata către această parte de despăgubiri civile în cuantumul sumelor de 15.000 euro (echivalentul în lei la cursul B.N.R. din ziua plăţii) cu titlu de daune morale. Admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Mirişte Mariana (nepoata victimei Iancu Tudor) şi obligă inculpatul V*** M**** la plata către această parte de despăgubiri civile în cuantumul sumelor de 15.000 euro (echivalentul în lei la cursul B.N.R. din ziua plăţii) cu titlu de daune morale. Admite acţiunea civilă formulată de partea civilă S******* U********** D* U****** B******** şi obligă inculpatul V*** M**** la plata către această parte de despăgubiri civile în cuantumul sumei de 1.442,77 lei cu titlu de daune materiale, reprezentând cheltuieli ocazionate de internarea victimei Iancu Tudor în perioada 19.12.2010-21.12.2010. În baza art. 50 alin. 1 din Legea nr. 136/1995 şi art. 55 alin. 1 din Legea nr. 136/1995, astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 22 din OUG nr. 61/2005, obligă asigurătorul S.C. ASTRA ASIGURĂRI S.A. prin lichidator judiciar provizoriu S.C. KPMG RESTRUCTURING SPRL la plata acestei sume datorate de către asiguratul său, inculpatul V*** M**** către părţile civile Mirişte Mariana, Ioniţă Ion, Ioniţă Gigel Vasile, M**** M**** şi S******* U********** D* U****** B******** în limita plafonului legal. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul V*** M**** la plata sumei de 3.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de statul român. În baza art. 276 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul V*** M**** la plata sumei de 3.000 lei (onorariul avocatului ales al părţilor civile) către părţile civile Mirişte Mariana, Ioniţă Ion, Ioniţă Gigel Vasile, cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare pentru toate părţile. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08.04.2016.
Hotarare 135/2016 din 08.04.2016În baza art. 391 alin. 2 C.p.p. amână pronunţarea la data de 08.04.2016. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25.03.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.03.2016stabileste pronuntarea la data de 25.03.2016
Incheiere de sedinta din 11.03.2016În baza art.111 alin.6 din O.U.G. nr.195/2002, rep., respinge, ca inadmisibilă, cererea privind eliberarea unei dovezi privind dreptul de circulaţie formulată de inculpatul V*** M**** (..). Cu apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată, în şedinţă publică, azi 02.03.2016.
Incheiere de sedinta din 02.03.2016În baza art.111 alin.6 din O.U.G. nr.195/2002, rep., respinge, ca tardivă, cererea de prelungire a dreptului de circulaţie formulată de inculpatul V*** M**** Cu apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată, în şedinţă publică, azi 12.02.2016.
Incheiere de sedinta din 12.02.2016În baza art.111 alin.6 din O.U.G. nr.195/2002, rep., respinge, ca tardivă, cererea de prelungire a dreptului de circulaţie formulată de inculpatul V*** M**** Cu apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată, în şedinţă publică, azi 29.01.2016.
Incheiere de sedinta din 29.01.2016pentru citarea asiguratorului prin lichidator prin agent procedural
Incheiere de sedinta din 08.01.2016pentru refacerea procedurii de citare cu partea responsabila civilmente SC Asigurare Reasigurare Astra SA
Incheiere de sedinta din 18.12.2015Admite cererea formulată de inculpatul V*** M****, cu privire la prelungirea dreptului de a conduce autovehicule. Dispune prelungirea dovezii de circulaţie seria CU, nr. 1093889, eliberată de IPJ Ilfov la data de 16.06.2015, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 17.12.2015. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11.12.2015.
Incheiere de sedinta din 11.12.2015pentru depunera raportului de expertiza
Incheiere de sedinta din 04.12.2015fata de lipsa raportului de expertiza
Incheiere de sedinta din 20.11.2015Admite cererea formulată de inculpatul V*** M****, ..., cu privire la prelungirea dreptului de a conduce autovehicule. Dispune prelungirea dovezii de circulaţie seria CU, nr. 1093889, eliberată de IPJ Ilfov la data de 16.06.2015, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 17.11.2015. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13.11.2015
Incheiere de sedinta din 13.11.2015in vederea administrarii in continuare a probelor propuse
Incheiere de sedinta din 23.10.2015Admite cererea formulată de inculpatul V*** M****, ..., cu privire la prelungirea dreptului de a conduce autovehicule. Dispune prelungirea dovezii de circulaţie seria CU, nr. 1093889, eliberată de IPJ Ilfov la data de 16.06.2015, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 17.10.2015. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12.10.2015.
Incheiere de sedinta din 12.10.2015in vederea administrarii propuse Pronuntarea la data de 12.10.2015 cu privire la cererea de prelungire a dreptului de a conduce pe drumurile publice formulata de inculpat
Incheiere de sedinta din 09.10.2015Amana cauza, avand in vedere imposibilitatea de prezentare a apărătorului ales al inculpatului
Incheiere de sedinta din 25.09.2015Admite cererea formulată de inculpatul V*** M****, ..., cu privire la prelungirea dreptului de a conduce autovehicule. Dispune prelungirea dovezii de circulaţie seria CU, nr. 1093889, eliberată de IPJ Ilfov la data de 16.06.2015, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 16.09.2015. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11.09.2015
Incheiere de sedinta din 11.09.2015in vederea introducerii in cauza, in calitate de parti civile a numitilor Ionita Vasile Gigel si Miriste Mariana si citarea acestora pentru termenul viitor
Incheiere de sedinta din 18.08.2015Admite cererea formulată de inculpatul V*** M****, ..., cu privire la prelungirea dreptului de a conduce autovehicule. Dispune prelungirea dovezii de circulaţie seria CU, nr. 0855763, eliberată de IPJ Ilfov la data de 04.12.2014, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 16.08.2015. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30.07.2015.
Incheiere de sedinta din 30.07.2015Admite cererea formulată de inculpatul V*** M****, ..., cu privire la prelungirea dreptului de a conduce autovehicule. Dispune prelungirea dovezii de circulaţie seria CU, nr. 0855763, eliberată de IPJ Ilfov la data de 04.12.2014, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 16.07.2015. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16.07.2015.
Incheiere de sedinta din 16.07.2015Admite cererea formulată de inculpatul V*** M****, ..., cu privire la prelungirea dreptului de a conduce autovehicule. Dispune prelungirea dovezii de circulaţie seria CU, nr. 0855763, eliberată de IPJ Ilfov la data de 04.12.2014, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 15.06.2015. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15.06.2015
Incheiere de sedinta din 15.06.2015introducerea in cauza, in calitate de parte civila a numitului I***** I** - mostenitor al victimei Iancu Tudor, precum si a se depune la dosarul cauzei anexa 24, privind mostenitorii lui Iancu Tudor-decedat la 31.12.2010
Incheiere de sedinta din 12.06.2015In vederea introducerii in cauza in calitate de parte responsabila civilmente a S* A******************** A**** S* Admite cererea formulată de inculpatul V*** M****, fiul lui Niculae şi Ioana, născut la data de 27.01.1956, în Bucure?ti, sector 1, domiciliat în sat Sinte?ti, com. Vidra, str. Principală, nr. 316, jud. Ilfov, CNP *********0654, cu privire la prelungirea dreptului de a conduce autovehicule. Dispune prelungirea dovezii de circulaţie seria CU, nr. 0855763, eliberată de IPJ Ilfov la data de 04.12.2014, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 14.05.2015. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08.05.2015
Incheiere de sedinta din 08.05.2015Admite cererea formulată de inculpatul V*** M****, ..., cu privire la prelungirea dreptului de a conduce autovehicule. Dispune prelungirea dovezii de circulaţie seria CU, nr. 0855763, eliberată de IPJ Ilfov la data de 04.12.2014, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 14.04.2015. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 03.04.2015
Incheiere de sedinta din 03.04.2015Admite cererea formulată de inculpatul V*** M****, ..., cu privire la prelungirea dreptului de a conduce autovehicule. Dispune prelungirea dovezii de circulaţie seria CU, nr. 0855763, eliberată de IPJ Ilfov la data de 04.12.2014, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 14.03.2015. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06.03.2015
Incheiere de sedinta din 06.03.2015În baza art. 345 alin. 1 Cod procedură penală respinge cererea de constatare a nelegalităţii administrării probelor formulată de inculpatul V*** M****. În baza art. 346 alin. 1 Cod procedură penală constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 6007/P/2010 întocmit la data de 21.11.2014 de Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu prin care s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului V*** M**** (...) pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 192 alin. 1 şi 2 C.pen. În temeiul aceloraşi dispoziţii procedurale, constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul V*** M****. Cu drept de contestaţie la instanţa ierarhic superioară în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 06.02.2015. Admite cererea formulată de inculpatul V*** M****, ..., cu privire la prelungirea dreptului de a conduce autovehicule. Dispune prelungirea dovezii de circulaţie seria CU, nr. 0855763, eliberată de IPJ Ilfov la data de 04.12.2014, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 11.02.2015. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06.02.2015
Incheiere camera preliminara din 06.02.2015Admite cererea formulată de inculpatul V*** M****, ..., cu privire la prelungirea dreptului de a conduce autovehicule. Dispune prelungirea dovezii de circulaţie seria CU, nr. 0855763, eliberată de IPJ Ilfov la data de 04.12.2014, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 12.01.2015. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09.01.2015.
Incheiere camera preliminara din 09.01.2015