D****** S* A*** I****
IntimatA**** I**** N*****
Apelant InculpatS* V******* R****** S* P*** S** Ş***** &*********
Parte civilăAdmite apelul declarat de inculpatul AIN împotriva sentinţei penale nr. 683/10.03.2014 pronunţate de Judecătoria Deva în dosarul nr. 9871/221/2012. Desfiinţează sentinţa penală apelată, numai sub aspectul laturii civile a cauzei, în ce priveşte cuantumul despăgubirilor civile la plata cărora a fost obligat inculpatul în favoarea părţii civile SC V R SA şi rejudecând cauza în aceste limite: Reduce cuantumul despăgubirilor civile la plata cărora a fost obligat inculpatul AIN în favoarea părţii civile SC Vodafone România SA, de la suma de 197.712,05 euro sau echivalentul în lei la data plăţii efective, la suma de 168.599,58 euro, echivalentul în lei la data efectuării plăţii. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii. În baza art. 275 alin. 3 CPP, cheltuielile judiciare în apel rămân în sarcina statului. În baza art. 276 alin. 1 şi 2 CPP, obligă pe inculpatul apelant să plătească părţii civile SC VR SA suma de 1083,35 euro, echivalentul în lei la data efectuării plăţii şi suma de 8.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în apel şi respinge cererea părţii civile cu privire la celelalte pretenţii constând în cheltuieli judiciare. Acordă onorariul parţial în sumă de 50 lei apărătorului desemnat din oficiu pentru acordarea asistenţei juridice inculpatului, sumă care se suportă din fondul special destinat al Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 3.02.2015.
Hotarare 93/2015 din 03.02.2015Stabilit termen de pronunţare la 3.02.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.01.2015Amânat cauza la 26.01.2015, ora 11,30 pentru a acorda posibilitate inculpatului să achite onorariul expertizei.
Incheiere de sedinta din 15.12.2014AMÂNĂ CAUZA LA DATA DE 15 DECEMBRIE 2014, ORA 12:30 PENTRU A SE ACHITA DIFERENŢA DE ONORARIU.
Incheiere de sedinta din 17.11.2014Amânat cauza la 17.11.2014, ora 12,30.
Incheiere de sedinta din 06.10.2014amână cauza la data de 06 octombrie 2014, ora 12:30 pentru studiul raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 15.09.2014amână cauza la data de 15 septembrie 2014 pentru comunicarea raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 25.06.2014Amânat cauza la 25.06.2014 pentru probaţiune.
Incheiere de sedinta din 11.06.2014AMÂĂ CAUZA LA DATA DE 11 IUNIE 2014.
Incheiere de sedinta din 19.05.2014Amânat cauza la 19.05.2014.
Incheiere de sedinta din 28.04.2014