F***** P************ S* P*** R****** S** P******** N*************
ReclamantF***** P************ S*
ReclamantC****** S*
PârâtAdmite cererea având ca obiect „ordonanţă preşedinţială” formulată de reclamantul FONDUL PROPRIETATEA SA , cu sediul ales la SCA „POPOVICI, NIŢU & ASOCIAŢII” , in Bucureşti, sector 1, Calea Dorobanţi, nr. 239, et. 6, în contradictoriu cu pârâta S.C. CETATEA S.A., cu sediul in Suceava, B-dul 1 Decembrie 1918, nr. 2, jud. Suceava. Suspendă executarea art.2 din Hotărârea Adunării Generale Ordinare a actionarilor pârâtei din data de 05.12.2013, până la soluţionarea definitivă a cauzei având ca obiect acţiunea în anulare a art.2 din Hotârârea Adunării Generale Ordinare a actionarilor pârâtei (dosar nr. 802/86/2014 al Tribunalului Suceava). Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Provizorie si executorie. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunţare, calea de atac urmând a fi depusă la Tribunalul Suceava. Pronunţată în şedinţa publică din 29.04.2014.
Hotarare 758/2014 din 29.04.2014Respinge excepţia lipsei calităţii de reprezentant invocată de pârâtă. Amână pronunţarea cauzei pentru data de 29 aprilie 2014. Pronunţată în şedinţa publică din data de 28 aprilie 2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.04.2014