P****** M*********** S******
PetentB****** M****
IntimatAdmite cererea de înlocuire a sancţiunii amenzii contravenţionale cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii formulată de petentul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava, în contradictoriu cu intimatul B****** M****. Înlocuieşte sancţiunea amenzii contravenţionale în cuantum de 175 lei, aplicată contravenientului prin procesul verbal seria PA nr. 0270527/30.11.2011 întocmit de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava, cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii, respectiv activităţi de interes edilitar-gospodăreşti, pe durata a 9 ore. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Suceava. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20.01.2015.
Hotarare 292/2015 din 20.01.2015Având în vedere Hotărârea nr. 27 din 21 noiembrie 2014 a Colegiului de Conducere al Judecătoriei Suceava prin care s-a aprobat redistribuirea ciclică a dosarelor aflate pe rolul completului C 12, ca urmare a desfiinţării, văzând şi lipsa părţilor la termenul de astăzi,amână judecarea cauzei la data de 20 ianuarie 2015, ora 8,30 - C 7, pentru când se vor cita părţile. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27 noiembrie 2014.
Incheiere de sedinta din 27.11.2014