P******** D* P* L**** C***** D* A*** A*** I****
IntimatP************ A***
IntimatT**** A***********
CondamnatAdmite contestaţia formulată de condamnatul T. A. S. împotriva sentinţei penale nr.151/3.03.2014 pronunţate de Tribunalul Alba în dosarul nr. 991/107/2014. Casează în parte sentinţa penală atacată, numai sub aspectul neaplicării dispoziţiilor legale mai favorabile condamnatului în ce priveşte concursul de infracţiuni, al cuantumului pedepsei complementare a cărei reducere s-a dispus şi al neanulării mandatului de executare a pedepsei şi rejudecând cauza în aceste limite: Constată că tratamentul sancţionator al concursului de infracţiuni mai favorabil condamnatului este cel prev. de art. art. 33 lit. a, art. 34 lit. b CP anterior. În aplicarea art. 6 alin. 6 noul CP rap. la art. 66 noul CP, reduce pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b, d şi e CP anterior aplicată condamnatului, de la 8 ani, la 5 ani. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale nr. 317/24.10.2003 pronunţate de Tribunalul Mureş, definitivă prin decizia penală nr. 1466/16.03.2004 a ÎCCJ. Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 465/29.03.2004 emis de Tribunalul Mureş în dosarul nr. 6139/2003 şi dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei, conform dispoziţiilor prezentei decizii. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat în sumă de 100 lei va fi suportat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Hotarare 100/2014 din 24.03.2014