Dosar 9958/306/2014 din 04.06.2014

prestaţie tabulară


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 9958/306/2014
Data dosar:
04.06.2014
Instanta:
Judecătoria Sibiu
Departament:
Sectia Civila
Obiect:
prestaţie tabulară
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 12.10.2016 la ora 09:00

    Complet: C1 Civil
  • Admite cererea

    Admite acţiunea civilă formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul şi în consecinţă: Constată că între părţi a intervenit antecontractul de vânzare cumpărare din data de 16.01.2009 având ca obiect un apartament la mansardă, Obligă pârâtul să se prezinte la un birou notarial în vederea încheierii contractului de vânzare cumpărare în formă autentică cu privire la apartamentul identificat mai sus, iar în caz de refuz, prezenta sentinţa va ţine loc de contract. Dispune întabularea dreptului de proprietate al reclamantei în cartea funciară, conform sentinţei. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea pentru exercitarea căii de atac urmând a se depune la Judecătoria Sibiu. Pronunţată în şedinţă publică azi, 12.10.2016.

    Hotarare 5275/2016 din 12.10.2016
  • Sedinta din data de 10.10.2016 la ora 09:00

    Complet: C1 Civil
  • Amână pronunţarea

    Amână pronuntarea în cauză la data de 12.10.2016.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.10.2016
  • Sedinta din data de 12.09.2016 la ora 09:00

    Complet: C1 Civil
  • Amână cauza

    Amâna cauza la data de 10 octombrie pentru ca reclamanta să depună la dosar înscrisuri.

    Incheiere de sedinta din 12.09.2016
  • Sedinta din data de 06.06.2016 la ora 09:00

    Complet: C1 Civil
  • Amână cauza

    pentru ca reprezentantul reclamantei să depună la dosar înscrisurile solicitate de instantă.

    Incheiere de sedinta din 06.06.2016
  • Sedinta din data de 25.04.2016 la ora 09:00

    Complet: C1 Civil
  • Amână cauza

    Pentru a se comunica înscrisurile depuse la dosar

    Incheiere de sedinta din 25.04.2016
  • Sedinta din data de 14.03.2016 la ora 09:00

    Complet: C1 Civil
  • Amână cauza

    pentru ca reclamanta să facă dovada că nu s-a constituit parte civilă în dosarul penal

    Incheiere de sedinta din 14.03.2016
  • Sedinta din data de 08.02.2016 la ora 09:00

    Complet: C1 Civil
  • Amână cauza

    pentru ca reprezentantul reclamantei să depună la dosar solutia pronuntată în plângerea fomulată împotriva pârâtului.

    Incheiere de sedinta din 08.02.2016
  • Sedinta din data de 08.06.2015 la ora 09:00

    Complet: C1 Civil
  • 411 NCPC/242 CPC

    în baza art. 411 alin. 1 pct. 2 NCpc Suspendat

    Incheiere suspendare din 08.06.2015
  • Sedinta din data de 20.04.2015 la ora 09:00

    Complet: C1 Civil
  • Amână cauza

    pentru a se cita reclamanta, cu mentiunea să depună la dosar extras CF in extenso

    Incheiere de sedinta din 20.04.2015
  • Sedinta din data de 23.02.2015 la ora 09:00

    Complet: C1 Civil
  • Amână cauza

    pt. a se cita pârâtul cu menţiunea personal la interogatoriu

    Incheiere de sedinta din 23.02.2015
  • Sedinta din data de 19.01.2015 la ora 09:00

    Complet: C1 Civil
  • 411 NCPC/242 CPC

    în baza art. 411 alin. 1 pct. 2 NCpc Suspendat

    Incheiere suspendare din 19.01.2015
  • Sedinta din data de 24.11.2014 la ora 09:00

    Complet: C1 Civil
  • Amână cauza

    pt. a se cita reclamanta să precizeze dacă mai stăruie în judecarea acţiunii

    Incheiere de sedinta din 24.11.2014
  • Sedinta din data de 01.07.2014 la ora 09:00

    Complet: C1 Civil Camera de Consiliu
  • Amână cauza

    Respinge cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de reclamanta sub forma scutirii sau reducerii de la plata taxei judiciare de timbru, ca neîntemeiată. Cu drept de cerere de reexaminare în termen de 3 zile de la comunicare. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică, azi 01.07.2014.

    Incheiere de sedinta din 01.07.2014

Flux dosar


Actualizare GRPD