Dosar 997/265/2014 din 15.04.2014

servitute


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 997/265/2014
Data dosar:
15.04.2014
Instanta:
Judecătoria Năsăud
Departament:
Judecatoria Nasaud
Obiect:
servitute
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 20.04.2017 la ora 9:00

    Complet: compl 5 PAL
  • Fond

    Admite acţiunea civilă formulată de reclamantul P.T., admite cererea de intervenţie principală formulată de intervenient principal C.M. în contradictoriu cu pârâţii şi în consecinţă: Constituie în favoarea fondului dominant – proprietatea reclamantului P.T., înscris în CF 5503 S.B. cu nr. top 6699, 6700, 6701, o servitute de trecere cu piciorul, cu animale, cu orice alt mijloc de transport şi atelaje, pe tot timpul anului, peste fondul aservit – înscris în C.F. 5503 S.B. nr. top 6664, imobil aflat în folosinţa pârâţilor H., pe traseul marcat cu culoare verde şi delimitat de punctele topografice C, D, E, F, G, H, în lungime de 66,1 m., şi o lăţime medie de 3,5 m. şi suprafaţă totală de 238 mp., astfel cum a fost identificat în raportul de expertiză varianata 4 întocmit de expert R.I. şi care face parte integrantă din prezenta.(fila 451-454). Constituie în favoarea fondului dominant – al intervenientului principal C.M., înscris în CF 27890 S.B., cu nr. top 6762, o servitute de trecere cu piciorul, cu animale, cu orice alt mijloc de transport şi atelaje, pe tot timpul anului, peste fondul aservit – înscris în CF 5503 S.B. nr. top 6700, imobil aflat în folosinţa reclamantului P.T., pe traseul marcat cu culoare roşie şi delimitat de punctele topografice A, B, C, D, , în lungime de 37,4 m., şi o lăţime medie de 3,5 m. şi suprafaţă totală de 131 mp., astfel cum a fost identificat în raportul de expertiză varianata 4 întocmit de expert R.I. şi care face parte integrantă din prezenta.(fila 451-454). Constituie în favoarea fondului dominant – al intervenientului principal C.M., înscris în CF 27890 S.B., cu nr. top 6762, o servitute de trecere cu piciorul, cu animale, cu orice alt mijloc de transport şi atelaje, pe tot timpul anului, peste fondul aservit – înscris în C.F. 27784 S.B. nr. top 6664, imobil aflat în folosinţa pârâţilor H., pe traseul marcat cu culoare verde şi delimitat de punctele topografice C, D, E, F, G, H, , în lungime de 66,1 m., şi o lăţime medie de 3,5 m. şi suprafaţă totală de 238 mp., astfel cum a fost identificat în raportul de expertiză varianata 4 întocmit de expert R.I. şi care face parte integrantă din prezenta.(fila 451-454). Ia act de faptul că pârâţii H. au renunţat la cererea reconvenţională formulată în cauză la termenul de judecată din data de 06.04.2017. Obligă pârâţii H. la plata către intervenientul principal C.M. a sumei de 217,85 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în taxă de timbru. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Năsăud. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 20.04.2017.

    Hotarare 650/2017 din 20.04.2017
  • Sedinta din data de 06.04.2017 la ora 9:00

    Complet: compl 5 PAL
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 20.04.2017 din lipsă timp pentru deliberare;

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.04.2017
  • Sedinta din data de 26.01.2017 la ora 9:00

    Complet: compl 5 PAL
  • Amână cauza

    comunicarea expertizei;

    Incheiere de sedinta din 26.01.2017
  • Sedinta din data de 13.10.2016 la ora 9:00

    Complet: compl 5 PAL
  • Amână cauza

    lipsă completare expertiză;

    Incheiere de sedinta din 13.10.2016
  • Sedinta din data de 30.06.2016 la ora 9:00

    Complet: compl 5 PAL
  • Amână cauza

    pentru completarea expertizei;

    Incheiere de sedinta din 30.06.2016
  • Sedinta din data de 02.06.2016 la ora 9:00

    Complet: compl 5 PAL
  • Amână cauza

    pentru a se ajunge la o înţelegere;

    Incheiere de sedinta din 02.06.2016
  • Sedinta din data de 23.05.2016 la ora 9:00

    Complet: compl 5 special PAL
  • Termen intermediar

    Cercetare la faţa locului - proces verbal şi planşe fotografice

    Incheiere de sedinta din 23.05.2016
  • Sedinta din data de 31.03.2016 la ora 9:00

    Complet: compl 5 PAL
  • Amână cauza

    în vederea efectuării cercetării locale

    Incheiere de sedinta din 31.03.2016
  • Sedinta din data de 25.02.2016 la ora 9:00

    Complet: compl 5 PAL
  • Amână cauza

    lipsă procedură

    Incheiere de sedinta din 25.02.2016
  • Sedinta din data de 22.02.2016 la ora 9:00

    Complet: compl 5 special PAL
  • Termen intermediar

    reprogramat cercetarea locală

    Incheiere de sedinta din 22.02.2016
  • Sedinta din data de 04.12.2015 la ora 9:00

    Complet: compl 5 PAL
  • Amână cauza

    pentru completare rap de exper.

    Incheiere de sedinta din 04.12.2015
  • Sedinta din data de 16.11.2015 la ora 9:00

    Complet: compl 5 special PAL
  • Amână cauza
    Incheiere de sedinta din 16.11.2015
  • Sedinta din data de 16.10.2015 la ora 9:00

    Complet: compl 5 PAL
  • Amână cauza

    pentru compeltare raport de expertiză

    Incheiere de sedinta din 16.10.2015
  • Sedinta din data de 11.09.2015 la ora 14:00

    Complet: compl 5 PAL
  • Amână cauza

    audiere martori;

    Incheiere de sedinta din 11.09.2015
  • Sedinta din data de 22.05.2015 la ora 9:00

    Complet: compl 5 PAL
  • Amână cauza

    audiere martor; pentru depunerea expertizei;

    Incheiere de sedinta din 22.05.2015
  • Sedinta din data de 27.03.2015 la ora 9:00

    Complet: compl 5 PAL
  • Amână cauza

    interogatoriu; pentru depunerea expertizei extrajudiciare;

    Incheiere de sedinta din 27.03.2015
  • Sedinta din data de 20.02.2015 la ora 9:00

    Complet: compl 5 PAL
  • Amână cauza

    pentru a se pronunţa cu privire la excepţie;

    Incheiere de sedinta din 20.02.2015
  • Sedinta din data de 16.01.2015 la ora 9:00

    Complet: compl 5 PAL
  • Amână cauza

    pentru comunicarea cererii de chemare în judecată a altor persoane;

    Incheiere de sedinta din 16.01.2015
  • Sedinta din data de 28.11.2014 la ora 9:00

    Complet: compl 5 PAL
  • Amână cauza

    stabilire taxa judiciară de timbru pentru cererea de interv. în interes propriu;

    Incheiere de sedinta din 28.11.2014

Flux dosar


Actualizare GRPD