C**** I***
InculpatN****** C*******
Parte vătămatăB**** C****** O*****
Parte vătămatăÎn baza art. 257 alin. 1 ?i 4 C. pen., condamnă pe inculpatul C**** I*** la pedeapsa de 1 an ?i 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj (persoană vătămată N****** C*******). În baza art. 67 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a), b) şi d) C.pen., interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, respectiv de a alege, pe o perioadă de 2 ani, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a), b) şi d) C.pen., interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, respectiv de a alege, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 257 alin. 1 ?i 4 C. pen., condamnă pe inculpatul C**** I*** la pedeapsa de 1 an ?i 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj (persoană vătămată B**** C****** O*****). În baza art. 67 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a), b) şi d) C.pen., interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, respectiv de a alege, pe o perioadă de 2 ani, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a), b) şi d) C.pen., interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, respectiv de a alege, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 38 alin. 2 C.pen şi art. 39 alin. 1 lit. b C.pen., se aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an ?i 3 luni închisoare, la care se adaugă sporul de 5 luni închisoare, în final acesta executând pedeapsa de 1 an ?i 8 luni închisoare. În baza art. 45 alin. 3 lit. a C.pen., raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) ?i d) C.pen., interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, respectiv de a alege, pe o perioadă de 2 ani, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 45 alin. 5 C.pen., raportat la art. 45 alin. 3 lit. a C.pen., la art. 65 alin. 1 C.pen., respectiv la art. 66 alin. (1) lit. a), b) ?i d) C.pen., interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, respectiv de a alege, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 91 C. pen., dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. (1) C. pen., obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Brăila, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen., impune inculpatului obligaţia de a nu părăsi teritoriul României, fără acordul instanţei. În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei com. Jirlău, jud. Brăila, pe o perioadă de 110 de zile. În baza art. 91 alin. (4) C. pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 404 alin. 4 lit. d C.proc.pen. raportat la art. 108 alin. 1 lit. d ?i art. 112 alin. 1 lit. b C.pen., dispune confiscarea specială a săpăligii ?i a cu?itului folosite de inculpat la săvârşirea infracţiunilor. Ia act că persoanele vătămate N****** C******* ?i B**** C****** O***** nu au exercitat ac?iunea civilă în cadrul procesului penal. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., obligă pe inculpat la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Hotarare 10/2016 din 03.02.2016Amana pronunţarea la 03.02.2016
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.01.2016Stabileste pronuntarea la 20.01.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.01.2016Termen acordat pentru audierea martorilor din acte.
Incheiere de sedinta din 19.11.2015Termen acordat pentru lipsa inculpatului.
Incheiere de sedinta din 22.10.2015Constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 963/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Făurei privind pe inculpatul C**** I***. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpat.Definitivă.
Incheiere camera preliminara din 23.09.2015