G******** P*** A*****
InculpatP********* A*** L*****
InculpatR******* V*******
Parte responsabilă civilmenteÎn baza art. 396 alin. (1), (4) si (10) C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen. stabileşte pedeapsa de 8 luni închisoare în sarcina inculpatului G******** P*** A*****, deţinut în Penitenciarul Craiova, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 228 alin. 1, 229 alin. 1 lit. b C. pen. cu aplic. art. 77 lit. d C.pen. In baza art. 83 alin. (1) C. pen. amâna aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 82 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune de pe langa Tribunalul Olt la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunica Serviciului de Probaţiune de pe langa Tribunalul Olt În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art. 241 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. constată încetată de drept măsura arestării preventive dispusă prin încheierea de şedinţă nr. 53/02.12.2015 pronunţată de Tribunalul Olt în dosarul nr. 9383/311/2015 fata de inculpatul G******** P*** A*****. În baza art. 399 alin. (2) C. proc. pen. dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului G******** P*** A***** de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 77/02.12.2015 emis de Tribunalul Olt în dosarul nr. 9383/311/2015 în baza încheierii nr. 53 din data de 02.12.2015 dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză. În baza art. 404 alin. (4) C. proc. pen. constată că inculpatul G******** P*** A***** a fost reţinut pentru 24 de ore începând cu data de 25.11.2015 si arestat preventiv incepand cu data de 02.12.2015 pana la punerea in libertate conform prezentei hotarari. În baza art. 118 C.p dispune faţă de inculpatul minor P********* A*** L*****, măsura educativă a supravegherii pe o durată de 6 luni, pentru savarsirea infractiunii de furt calificat prev. de art. prev. de art. 228 alin 1, 229 alin 1 lit b Cod penal cu aplic art. 113 si urm. Cod penal, sub coordonarea Serviciului de Probatiune. În baza art. 121 alin 1 lit e C.p impune inculpatului minor ca pe durata executarii masurii educative să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Olt la datele fixate de acesta. Atrage atenţia inculpatului minor asupra consecintelor nerespectarii obligatiilor impuse si ale savarsirii de noi infractiuni in cursul executarii masurii educative a supravegherii. În baza art. 242 alin. 1 C.p.p. revocă măsura controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul minor P********* A*** L***** prin încheierea nr. 7/15.01.2016 pronunţată de Judecătoria Slatina în dosarul 10053/311/2015/a1, definitivă prin încheierea nr. 6/18.01.2016 a Tribunalului Olt. În baza art. 404 alin. (4) C. proc. pen. constată că inculpatul P********* A*** L***** a fost reţinut pentru 24 de ore incepând cu data de 25.11.2015 si arestat preventiv incepand cu data de 02.12.2015 pana la data de 21.01.2016. Ia act ca persoana vatamata Fulga Antonel, nu s-a constituit parte civila in procesul penal, prejudiciul fiind recuperat. În baza art. 274 alin. (1) si (2) C. proc. pen. obliga pe inculpatii G******** P*** A***** şi P********* A*** L***** la plata sumei de cate 500 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Onorariile aparatorilor desemnati din oficiu in cuantum de cate 690 lei raman in sarcina statului urmand a fi avansat din fondul special al Ministerului Justitiei (av. Vespescu Ion – delegaţie nr. 1485/2015 şi av. Vieru Gigel – delegaţie 1484/2015). Cu apel in 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22.04.2016.
Hotarare 250/2016 din 22.04.2016În temeiul disp. art. 391 alin. 2 C.p.p., amână pronunţarea hotărârii la data de 22.04.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.04.2016În temeiul disp. art. 391 alin. 1 C.p.p. stabileşte data pronunţării la 21.04.2016
Incheiere de sedinta din 13.04.2016Încheiere nr. 23 pronunţată în dos. asociat nr. 10053/311/2015/a3: Amână judecarea cauzei şi fixează termen la data de 13.04.2016, ora 09.00, sala 1, completul CP3 –pi. Se solicită fişele de cazier judiciar ale inculpaţilor G P-A şi P A-L. În temeiul art. art. 362 alin. 2 C.p.p. rap. la art. 208 C.p.p. constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar a inculpatului P A-L, dispusă prin încheierea nr. 7/15.01.2016 a Judecătoriei Slatina şi menţine măsura controlului judiciar cu privire la acesta. Înlocuieşte măsura arestului preventiv luată prin încheierea nr. 53 pronunţată de Tribunalul Olt la data de 02.12.2015 in dosarul nr. 9383/311/2015 faţă de inculpatul G P-A, în prezent deţinut in PMS Craiova, arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 77/02.12.2015 emis de Tribunalul Olt în dosarul nr. 9383/311/2015, cu măsura controlului judiciar pe o durată de 60 de zile începând cu data rămânerii definitive a prezentei încheieri. Dispune punerea în libertate a inculpatului G P-A dacă nu este arestat în altă cauză la data rămânerii definitive a prezentei încheieri. În baza art. 215 alin. (1) C. proc. pen. impune inculpaţilor respectarea următoarelor obligaţii, pe durata măsurii: a) să se prezinte la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori sunt chemaţi; b) să informeze de îndată judecătorul de cameră preliminară sau instanţa cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la Poliţia mun. Slatina, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori sunt chemaţi; În baza art. 215 alin. (2) C. proc. pen., pe timpul controlului judiciar, impune inculpaţilor să respecte următoarele obligaţii: a) să nu părăsească teritoriul ţării fără încuviinţarea prealabilă a organelor judiciar; b) să comunice periodic, respectiv săptămânal, informaţii relevante despre mijloacele lor de existenţă; c) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme; În baza art. 215 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenţia inculpaţilor că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care le revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Onorariul apărătorilor din oficiu se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23.03.2016, ora 10.00
Faţă de lipsa referatului de evaluare pentru inculpatul minor, amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 23.03.2016
Incheiere de sedinta din 02.03.2016Încheiere nr. 14 din data de 10.02.2016 - dos. asociat nr. 10053/311/2015/a2 În temeiul art. art. 362 alin. 2 C.p.p. rap. la art. 208 C.p.p. constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar a inculpatului P A-L, dispusă prin încheierea nr. 7/15.01.2016 a Judecătoriei Slatina şi menţine măsura controlului judiciar cu privire la acesta. Înlocuieşte măsura arestului preventiv luată prin încheierea nr. 53 pronunţată de Tribunalul Olt la data de 02.12.2015 in dosarul nr. 9383/311/2015 faţă de inculpatul G PA, în prezent deţinut in PMS Craiova, arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 77/02.12.2015 emis de Tribunalul Olt în dosarul nr. 9383/311/2015, cu măsura controlului judiciar pe o durată de 60 de zile începând cu data rămânerii definitive a prezentei încheieri. Dispune punerea în libertate a inculpatului G P-A dacă nu este arestat în altă cauză la data rămânerii definitive a prezentei încheieri. În baza art. 215 alin. (1) C. proc. pen. impune inculpaţilor respectarea următoarelor obligaţii, pe durata măsurii: a) să se prezinte la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori sunt chemaţi; b) să informeze de îndată judecătorul de cameră preliminară sau instanţa cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la Poliţia mun. Slatina, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori sunt chemaţi; În baza art. 215 alin. (2) C. proc. pen., pe timpul controlului judiciar, impune inculpaţilor să respecte următoarele obligaţii: a) să nu părăsească teritoriul ţării fără încuviinţarea prealabilă a organelor judiciar; b) să comunice periodic, respectiv săptămânal, informaţii relevante despre mijloacele lor de existenţă; c) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme; În baza art. 215 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenţia inculpaţilor că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care le revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Onorariul apărătorului din oficiu se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.02.2016, ora 17.00
Incheiere masuri preventive faza de judecata 14/2016 din 10.02.2016amână cauza
Incheiere de sedinta din 27.01.2016Dispune începerea judecăţii.
Incheiere camera preliminara 28/2016 din 27.01.2016În baza art. 279 C.p.p dispune înlăturarea omisiunii vădite din cuprinsul minutei şi dispozitivului încheierii penale nr. 7/15.01.2016
Incheiere indreptare eroare materiala din 19.01.2016Înlocuieşte măsura arestului preventiv luată prin încheierea nr. 53 pronunţată de Tribunalul Olt la data de 02.12.2015 in dosarul nr. 9383/311/2015 faţă de inculpaţii - P A L, în prezent deţinut in PMT Craiova, arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 78/02.12. 2015 emis de Tribunalul Olt în dosarul nr.9383/311/2015. - G P A, în prezent deţinut in PMS Craiova, arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 77/02.12.2015 emis de Tribunalul Olt în dosarul nr. 9383/311/2015, cu măsura controlului judiciar pe o durată de 60 începând cu data de 21.01.2016. Dispune punerea în libertate a inculpaţilor P A L şi G P A dacă nu sunt arestaţi în altă cauză. În baza art. 215 alin. (1) C. proc. pen. impune inculpaţilor respectarea următoarelor obligaţii, pe durata măsurii: a) să se prezinte la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată judecătorul de cameră preliminară sau instanţa cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la Poliţia mun. Slatina, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; În baza art. 215 alin. (2) C. proc. pen., pe timpul controlului judiciar, impune inculpaţilor să respecte următoarele obligaţii: a) să nu părăsească teritoriul ţării fără încuviinţarea prealabilă a organelor judiciar; b) să comunice periodic, respectiv săptămânal, informaţii relevante despre mijloacele lor de existenţă; c) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme; În baza art. 215 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenţia inculpaţilor că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Onorariul apărătorului din oficiu se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.01.2016, ora 14.00
Incheiere masuri preventive faza de judecata 7/2016 din 15.01.2016În temeiul art. 348 C.p.p. rap. la art. 207 C.p.p., constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaţilor: - PĂTRULESCU ALIN-LUCIAN,în prezent deţinut in Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al IPJ OLT, arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 78/02.12. 2015 emis de Tribunalul Olt în dosarul nr.9383/311/2015. - GRIGORAŞI PAUL-ADRIAN, , în prezent deţinut in Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al IPJ OLT, arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 77/02.12.2015 emis de Tribunalul Olt în dosarul nr. 9383/311/2015. şi menţine măsura arestării preventive a acestora În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi 23.12.2015, ora 13.00 .
Incheiere masuri preventive faza de judecata 17/2015 din 23.12.2015