M*** M***************
PetentI************ D* P****** A* J******** B****
IntimatAdmite ca întemeiată în parte plângerea contravenţională formulată de petentul M*** M*************** în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN BUZĂU şi în consecinţă: Anulează în parte procesul verbal de contravenţie seria PA nr.0197726 încheiat la data de 10.09.2015 de un agent constatator din cadrul Postului de poliţie al comunei Smeeni în sensul că înlocuieşte sancţiunea principală a amenzii cu sancţiunea principală a avertismentului. În temeiul prevederilor art.7 alin.1 din OG nr.2/2001,atrage atenţia petentului asupra pericolului social al faptei săvârşite şi îi recomandă ca pe viitor să respecte dispoziţiile legale. Ia act că petentul nu a solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii. Apelul se depune la Judecătoria Pogoanele. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 noiembrie 2015.
Hotarare 790/2015 din 23.11.2015