M******** A**
ReclamantL***** T********* B***
PârâtAdmite acţiunea civilă formulată de reclamanta Mărginean Ana, în contradictoriu cu pârâtul L***** T********* B***. Obligă pârâtul să îi recunoască reclamantei dreptul de a-şi continua activitatea în funcţia de profesor, în cazul în care îndeplineşte restul condiţiilor legale, până la data la care reclamanta împlineşte vârsta standard de pensionare prevăzută de lege în cazul bărbaţilor, de 65 de ani, respectiv 29.04.2021. Obligă pârâtul să modifice clauza privind durata contractului individual de muncă al reclamantei, în sensul menţinerii reclamantei în funcţie până la împlinirea vârstei de 65 de ani, respectiv 29.04.2021. Executorie. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Mureş. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16 iulie 2015.
Hotarare 892/2015 din 16.07.2015