C***** D*****
InculpatÎn baza art. 279 C.p.p dispune înlăturarea omisiunii vădite din cuprinsul minutei şi dispozitivului s.p. nr. 106/17.02.2016 pronunţată în dosarul nr. 10091/311/205 al Judecătoriei Slatina, in sensul ca dispune „În baza art. 396 alin. (1), (4) si (10) C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen. stabileşte pedeapsa de 10 luni închisoare în sarcina inculpatului C D, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana care are in sange o imbibatie alcoolica peste limita legala prevăzute de art. 336 alin 1 C. pen. In baza art. 83 alin. (1) C. pen. amâna aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 82 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune de pe langa Tribunalul Olt la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunica Serviciului de Probaţiune de pe langa Tribunalul Olt În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obliga pe inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu apel în 10 zile de la pronuntare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru cele care au lipsit. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17.02.2016.” În baza art. 278 alin. 3 C.p.p. se vor face cuvenitele menţiuni la sfârşitul actului corectat. Cheltuielile judiciare rămân in sarcina statului. Pronunţată în şedinţă publica azi 09.03.2016.
Incheiere indreptare eroare materiala din 09.03.2016În baza art. 396 alin. (1), (4) si (10) C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen. stabileşte pedeapsa de 10 luni închisoare în sarcina inculpatului C D, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana care are in sange o imbibatie alcoolica peste limita legala prevăzute de art. 336 alin 1 C. pen. In baza art. 83 alin. (1) C. pen. amâna aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 82 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune de pe langa Tribunalul Olt la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunica Serviciului de Probaţiune de pe langa Tribunalul Olt În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obliga pe inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17.02.2016.
Hotarare 106/2016 din 17.02.2016ÎNCHEIERE în dos. nr. 10091/311/2015/a1 - În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 1836/P/2015 din data de 17.12.2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina privind pe inculpatul C D trimis în judecată în stare de libertate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe prev. de art. 336 alin. 1 C.pen., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul C D, fixând termen de judecată la data de 17.02.2016. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 17.02.2016