M******** I***
InculpatC*** D* A***** R******* A P************ R********
Parte civilăP******** D* P* L**** J********** R********
Reprezentant legalStabileşte pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare în sarcina inculpatului M******** I***, pentru comiterea infracţiunii de delapidare în formă continuată, prevăzută de art. 295 alin. 1 Cod penal rap. la art. 308 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală. În baza art. 67 alin. 2 Cod penal; Stabileşte în sarcina aceluiaşi inculpat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 65 Cod penal; Stabileşte în sarcina aceluiaşi inculpat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat). Stabileşte pedeapsa de 6 luni închisoare în sarcina inculpatului M******** I***, pentru comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală (fapta din 29.01.2014). În baza art. 38 alin. 1 Cod penal şi art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal; Contopeşte pedepsele stabilite mai sus, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an şi 4 luni închisoare, la care adaugă un spor de 2 luni închisoare, astfel că, în final, stabileşte pentru inculpatul M******** I*** pedeapsa rezultantă de 1 an şi 6 luni închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b din Codul penal pe o perioadă de 2 ani şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b din Codul penal. În baza art. 83 alin. 1 Cod penal; Amână aplicarea pedepsei închisorii rezultante, a pedepsei complementare şi a pedepsei accesorii, pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit în condiţiile art. 84 Cod penal şi care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. 1 Cod penal; Pe durata termenului de supraveghere, inculpatul M******** I*** trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a. să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Vâlcea, la datele fixate de acest serviciu; b. să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c. să anunţe, în prealabil, Serviciului de Probaţiune Vâlcea, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d. să comunice Serviciului de Probaţiune Vâlcea schimbarea locului de muncă; e. să comunice Serviciului de Probaţiune Vâlcea informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Impune inculpatului, pe durata termenului de supraveghere, şi obligaţia prevăzută de art. 85 alin. 2 lit. j Cod penal, respectiv să nu ocupe sau să nu exercite funcţia de casier. În baza art. 83 alin. 4 Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor prevăzute de art. 88 Cod penal cu privire la revocarea amânării aplicării pedepsei în cazul comiterii în termenul de supraveghere a unei noi infracţiuni sau în cazul în care, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere menţionate mai sus. În baza art. 397 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 25 alin. 1 şi art. 23 alin. 3 Cod procedură penală şi la art. 1.381 şi urm. Cod Civil; Admite acţiunea civilă formulată de partea civilă CASA de AJUTOR RECIPROC a PENSIONARILOR Râmnicu Vâlcea (filele 18 – 19 dosar) şi obligă inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 18.819,33 lei, reprezentând daune materiale. În baza art. 25 alin. 3 şi art. 580 Cod procedură penală; Dispune anularea înscrisului constând în contract de împrumut nr. 01/651 din data de 29.01.2014, aparent încheiat între CASA de AJUTOR RECIPROC a PENSIONARILOR Râmnicu Vâlcea – Filiala Govora şi Chituc Eugenia Ana, în calitate de beneficiar, şi angajamentele de plată aferente, falsificate de inculpat (aflate la fila 94 – faţă şi verso – dosar u.p.). În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală; Obligă pe inculpat la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, către stat. Onorariul avocatului desemnat din oficiu inculpatului în procedura de cameră preliminară şi în faza de judecată, în cuantum de 520 lei, rămâne în sarcina statului, urmând a se achita din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 februarie 2016.
Hotarare 63/2016 din 10.02.2016În vederea deliberării, amână pronunţarea la data de 10 februarie 2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.01.2016În baza art. 346 alin. 2 Cod procedură penală; Constată legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul M******** I***. Stabileşte termen la data de 27 ianuarie 2016. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 16 decembrie 2015.
Incheiere camera preliminara din 16.12.2015