S* T****** B*** S*
ReclamantN******** C*********
PârâtAdmite cererea formulată de reclamanta S* T****** B*** S*, în contradictoriu cu pârâtul N******** C*********, având ca obiect cerere de valoare redusă (art.1025-1032 din Noul Cod de procedură civilă), şi, în consecinţă: Obligă pe pârât să plătească reclamantei suma de 1563,78 lei, reprezentând contravaloarea energiei termice pentru perioada 11.2014-01.2015, potrivit contractului nr. 3924/19.10.2009 încheiat între părţi, şi suma de 56,47 lei, reprezentând penalităţi de întârziere, calculate pe aceeaşi perioadă în temeiul dispoziţiilor art. 21 alin. 3 din contractul intervenit între părţi. Potrivit art. 1030 alin. 3 din Noul Cod de procedură civilă prezenta hotărâre este executorie de drept. În temeiul art.1031 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă obligă pe pârât să plătească reclamantei suma de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Potrivit art. 1032 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă, prezenta hotărâre este supusă numai apelului la tribunal, în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea căii de atac a apelului se depune la Judecătoria Brad. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică din 19.08.2015 .
807/2015 din 19.08.2015