J***** N******
InculpatDispune reunirea cauzei la dosarul nr. 7346/231/2015, în temeiul art. 43 alin. 1 lit. a C.p.p.
Incheiere finala dezinvestire din 29.01.2016Înaintează cauza la Compeltul P5. Acordă termen de judecată la data de 19.06.2015 pentru când se repetă procedura de citare cu petentul potrivit art. 353 al. 2 teza finală C. pr. pen., prin administraţia locului de deţinere, Penitenciarul Focşani. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15.06.2015.
Incheiere de sedinta din 14.12.2015Admite cererea de amânare a cauzei, formulată de inculpat în vederea anagajării unui apărător, ca fiind legală. Amână judecarea cauzei la data de 14.12.2015.
Incheiere de sedinta din 23.11.2015În baza art. 346 al. 2 C. pr. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 1628/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Focşani privind pe inculpatul J***** N******, trimis în judecată, în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 al. 2 C. pen. (două fapte), cu aplicarea art. 38 al. 1 C. pen. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul J***** N****** şi fixează termen de judecată la data de 23.11.2015 Completul P4M2, ora 09.00, cu citarea părţilor. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 12.10.2015.
Incheiere camera preliminara din 12.10.2015