P*** G****** R****** L* C** A** P**** S*****
CondamnatÎn baza art. 533 C. pr. pen. rap. la art. 166 alin. 1 lit. a, art. 168 Cod penal, admite cererea formulată de petentul Paul Gerardd Romulus şi dispune reabilitarea acestuia de sub efectul pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2662/20.11.1996 a Judecătoriei Ploieşti definitivă prin d.p. 118/1998 a Tribunalului Prahova şi a pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 3/2003 a Judecătoriei Gura Humorului definitivă prin d.p. 859/2003 a Tribunalului Suceava. În baza art. 537 C. pr. pen., după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri se va face menţiune despre reabilitare pe hotărârea prin care s-a pronunţat condamnarea pentru care s-a admis reabilitarea. Dispune Serviciului cazier din cadrul I.P.J. Bihor, radierea menţiunilor din fişa de cazier judiciar a petentului. În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 19.04.2016.
Hotarare 415/2016 din 19.04.2016Având nevoie de timp pentru a delibera, fixează termen de pronunţare la data de 19.04.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.04.2016Pentru a reveni cu adresă către Banca Comercială Română - Sucursala Gura Humorului.
Incheiere de sedinta din 01.03.2016În vederea efectuării unei adrese către B.C.R. Sucursala Gura Humorului.
Incheiere de sedinta din 09.02.2016În vederea ataşării dosarului 1886/2002 al Judecătoriei Gura Humorului.
Incheiere de sedinta din 19.01.2016În vederea pregătirii apărării.
Incheiere de sedinta din 08.12.2015În vederea efectuiării unor adrese pentru verificarea veniturilor petentului condamnat.
Incheiere de sedinta din 03.11.2015Pentru a se efectua adresă către Biroul Executări Penale din cadrul Tribunalului Prahova, Tribunalul Suceava şi Curtea de Apel Oradea. Cu privire la cererea în probaţiune instanţa se va pronunţa la termenul următor.
Incheiere de sedinta din 22.09.2015