Dosar 1023/833/2015 din 20.08.2015

contestaţie la executare


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1023/833/2015
Data dosar:
20.08.2015
Instanta:
Judecătoria Salonta
Departament:
Judecătoria Salonta
Obiect:
contestaţie la executare
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 20.11.2015 la ora 14:00

    Complet: C 2
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte contestaţia la executare formulată de către contestatoarea contestatorul DULĂU IOAN, în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAŢIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ŞI DRUMURI NAŢIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – DIRECŢIA REGIONALĂ DE DRUMURI ŞI PODURI CLUJ. Anulează în parte încheierea din data de 16.07.2015, emisă în dosarul execuţional nr. 798/2015 al Biroul Executorului Judecătoresc Mihalcea Benone şi actele subsecvente, cu privire la suma de 248 lei, reprezentând contravaloare consultaţii cu privire la constituirea dosarului execuţional. Respinge cererea privind constatare nulităţii titlului executoriu, constatarea prescripţiei executării sancţiunii contravenţionale şi a executării înseşi. Fără cheltuieli de judecată în favoarea contestatoarei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare ce se depune la Judecătoria Salonta.

    Hotarare 628/2015 din 20.11.2015
  • Sedinta din data de 18.11.2015 la ora 14:00

    Complet: C 2
  • Amână cauza

    În vederea deliberării amână pronunţarea soluţiei la data de 20.11.2015.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.11.2015
  • Sedinta din data de 10.11.2015 la ora 09:00

    Complet: C 2
  • Amână cauza

    În vederea deliberării, amână pronunţarea soluţiei la data de 18.11.2015.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.11.2015
  • Sedinta din data de 20.10.2015 la ora 09:00

    Complet: C 2
  • Amână cauza

    Pentru studiul dosarului execuţional şi în vederea citării intimatei cu menţiunea de a prezenta originalul dovedzii de comunicare a procesului-verbal.

    Incheiere de sedinta din 20.10.2015

Flux dosar


Actualizare GRPD