C**** R**** S* R****** L**** P*** A*** S****** A***** S**** M****** P*** A*** J******* P***** G*** I****
ReclamantC**** R**** S* - Î* I********* - P*** A************ J******* P** I***** I****
ReclamantM******** S*****
PârâtC**** R**** S*
ReclamantAdmite cererea formulată şi ulterior precizată de reclamanta COMPANIA NAŢIONALĂ A METALELOR PREŢIOASE ŞI NEFEROASE REMIN S.A., în insolvenţă, reprezentată prin administratorii judiciari Pareto Grup Î.P.U.R.L. şi Pro Insolv Î.P.U.R.L., în contradictoriu cu pârâtul M******** S*****, având ca obiect pretenţii. Obligă pe pârât să plătească reclamantei suma de 1.120,64 lei, reprezentând debit restant, compus din suma de 724,49 lei, reprezentând contravaloarea chiriei restante, şi suma de 396,15 lei, reprezentând contravaloarea restantă a consumului de energie electrică efectuat de pârât. Dispune evacuarea pârâtului din locuinţa situată în municipiul Baia Mare, str. Herja, nr. 18, judeţul Maramureş. Cu drept de cerere de apel, în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel depunându-se la Judecătoria Baia Mare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 octombrie 2017.
Hotarare 8541/2017 din 31.10.2017amână pronunţarea pt. data de 31.10.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.10.2017se solicită înscrisuri reclamantei
Incheiere de sedinta din 05.09.2017Pentru a se depune înscrisuri.
Incheiere de sedinta din 13.06.2017se revine cu adresă către administratorul judiciar al reclamantei
Incheiere de sedinta din 14.03.2017se revine cu adresă către reclaamntă, sub sancţiunea suspendării judecării cauzei
Incheiere de sedinta din 10.01.2017se solicită precizări reclamantei
Incheiere de sedinta din 08.11.2016Pentru comunicarea precizării de acţiune.
Incheiere de sedinta din 06.09.2016Admite cererea de abţinere formulată de d-na judecător VLAS DELIA.
Incheiere abtinere din 18.05.2016Suspendă judecarea cauzei. Trimite dosarul completului imediat următor, în vederea soluţionării cererii de abţinere formulate de titularul completului C-12 stagiar. Cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 11 mai 2016.
Incheiere suspendare din 11.05.2016