G******** A**** I****
Apelant InculpatDp.1157/A-Admite apelul declarat de apelantul inculpat G******** A**** I**** împotriva sentinţei penale nr. 162/19.05.2015 pronunţată de Judecătoria Cornetu. Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată şi rejudecând în fond, Reduce pedeapsa aplicată inculpatului G******** A**** I**** de la 2 ani închisoare la 1 an şi 6 luni închisoare. În baza art. 81 Cod penal din 1969 dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 6 luni închisoare calculat potrivit art. 82 Cod penal din 1969. În baza art. 71 al. 5 Cod penal din 1969 suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor prev. de art. 83 Cod penal din 1969 privind revocarea suspendării condiţionate. Reduce cuantumul cheltuielilor judiciare la care a fost obligat inculpatul la suma de 1400 lei. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate în măsura în care nu contravin prezentei. Cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18.09.2015.
Hotarare 1157/2015 din 18.09.2015termen de pronunţare - 18.09.2015
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.09.2015