C**** A***** C*****
CondamnatRespinge cererea de liberare condiţionată înregistrată sub nr. 10275/231/2015 formulată de petentul condamnat C**** A***** C*****, în prezent deţinut în Penitenciarul Focşani, ca neîntemeiată. În temeiul art. 450 alin. 2 din Cod pr. pen. din 1968, cu aplicarea art. 15 al.2 din Constituţia României, fixează ca termen pentru punerea în libertate a petentului la expirarea pedepsei, 18.10.2015. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă petentul condamnat la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat. Onorariul cuvenit apărătorului din oficiu (avocat Matei Victor, cu delegaţia pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 2246/14.09.2015 emisă de Baroul Vrancea) în cuantum de 130 lei rămâne în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18.09.2015.
Hotarare 1705/2015 din 18.09.2015Pentru lipsa de procedură cu petentul-condamnat, aflat în stare de detenţie în Penitenciarul Galaţi şi emiterea unei dispoziţii de transfer, Având în vedere că pentru soluţionarea cauzei este necesar a se solicita procesul-verbal şi caracterizarea petentului, întocmite de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Focşani, Pentru desemnarea unui apărător din oficiu
Incheiere de sedinta din 04.09.2015