I**** P** S*** P*** A************ J******* B***** I*** S********
CreditorR**** R****** S**
DebitorAdmite în parte cererea formulată de creditoarea INTER PAB SRL, în reorganizare judiciară, în contradictoriu cu debitoarea R**** R****** S** având ca obiect ordonanţă de plată. Somează debitoarea să plătească creditoarei, în termen de 30 de zile de la data comunicării prezentei ordonanţe, suma de 88.493 lei, reprezentând debit neachitat, la care se adaugă penalităţi de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere, calculate de la scadenţa fiecărei facturi şi până la achitarea efectivă a debitului principal. Respinge ca neîntemeiat capătul de cerere privind acordarea dobânzilor legale. Cu drept de cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare. Calea de atac se înregistrează la Judecătoria Oradea. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22.10.2015.
Hotarare 9049/2015 din 22.10.2015Amână pronunţarea în cauză la data de 22.10.2014. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 15.10.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.10.2015În vederea îndeplinirii procedurii de citare cu creditorul INTER PAB SRL, în temeiul art. 153 Cpc urmează să se reitereze procedura de citare cu aceasta la sediul lichidatorului judiciar desemnat, Pentru aceste motive,
Incheiere de sedinta din 24.09.2015